Prognoza meteo 15 iulie: Caniculă și disconfort termic
14 iulie 2016 19:30
Național
Ultima actualizare:
Vineri, deși canicula va persista în sud-est, vremea se anunță schimbătoare, cu ploi frecvente, vijelii, grindină și o răcorire simțitoare. Temperaturile ajung la 26 de grade în Dealurile de Vest. Click! îți prezintă starea vremii în fiecare zi!
Vineri, 15 iulie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 16 iulie, caniculă va persistă în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei.
- Vineri, 15 iulie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 16 iulie, caniculă va persistă în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 - 38 de grade în Lunca Dunării.
- Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.
- Vineri caldura devine caniculă în sud, centru și est. Asta înseamnă un aer sufocant în majoritatea zonelor, exprimat printr-un disconfort termic foarte mare. Maximele vor pleca de la 30 de grade în zona litoralului, ajung la 32 de grade în sud și pot atinge 37 de grade în toate zonele de câmpie.
- Spre seară, încep să apară norii în vest și nord-vest, pe unde sunt șanse ridicate de vijelii, ploi torențiale și grindină. Izolat, ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 l/mp.
- Totodată, începând din după-amiază zilei de vineri, 15 iulie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În respectivele zone vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durata ale vântului, trecător cu aspect de vijelie.
- Pe litoral, conform prognozei meteo 15 iulie, vineri se face și mai cald, cerul rămâne senin și vântul se întețește. Maximele pot ajunge la 31 de grade în aer și pe la 23 în apa mării.
- Vineri, în zona montană, scăpăm de căldură. Se răcorește peste tot în Carpați. Aversele apar temporar în toate masivele și pot strânge cantități mari de apă.
Prognoza meteo 15 iulie – în București
- În București, vineri așteptăm caniculă. Atmosfera devine insuportabil de caldă, stresul termic va fi extrem și nu putem spera nici măcar la vreo adiere de vânt. Temperatura ajunge la 34…35 de grade la umbră.