Prognoza meteo. Ne pândesc aversele săptămâna aceasta, apoi va fi cald
7 iulie 2014 21:21
Național
Ultima actualizare:
De la o zi la alta se mai pierd 1-2 grade în aer şi vom avea parte de averse scurte, de vară. Pe Litoral, azi vor fi 28 de grade la umbră, până marţi, 15 iulie, vor ajunge treptat la 26 de grade, apoi vor urca din nou la 29-30 de grade
Probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi mai mare între 10 şi 13 iulie şi din nou în jurul datei de 15 iulie, informează ANM. În Capitală, temperaturile coboară de la 31 de grade, la 26 de grade până duminică, apoi vor creşte din nou la circa 30 de grade. În celelalte regiuni, vremea va fi la fel: valorile coboară de la 33 -34 de grade, treptat, la 25 -26 de grade, iar după 14 iulie vor creşte din nou. În toată ţara, sunt posibile averse de scurtă durată în perioada 9-16 iulie.