Prognoza pentru 12 octombrie-9 noiembrie. Meteorologii anunță o toamnă blândă și temperaturi peste normalul perioadei

9 octombrie 2020 9:59   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii anunţă pentru următoarele patru săptămâni temperaturi peste normalul perioadei.Iată prognoza emisa de ANM pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie!

Săptămâna 12 - 19 octombrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în jumătatea estică a ţării.Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, la munte şi local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 19 -26 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor deficitară, local, în sudvest.

Temperaturile medii ale aerului se vor situa uşor peste cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi uşor deficitar în regiunile vestice, sud-vestice şi local în centru şi la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

2 - 9 noiembrie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil uşor deficitare în regiunile sudice.

Mai multe