Programul metroului şi al RATB-ului de Crăciun şi de Revelion

22 decembrie 2014 18:44   Național
Ultima actualizare:

Trenurile de metrou circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute pe toate cele patru magistrale, iar în celelalte zile până la sfârşitul anului vor ajunge în staţii la interval de opt minute.

În 25 şi 26 decembrie, trenurile de metrou vor circula la interval de nouă minute pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) şi Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu), informează Mediafax.

În celelalte zile până în 31 decembrie, trenurile de metrou vor circula pe cele patru magistrale la interval de opt minute.

De Revelion, metrourile vor circula toată noaptea, la interval de 10 minute între orele 24.00 şi 01.00, apoi, până la 05.00, la interval de 20 de minute.

Din 1 până în 4 ianuarie 2015, trenurile de metrou vor circula pe toate cele patru magistrale la interval de nouă minute.

În funcţie de numărul călătorilor din în perioadele 22-24 şi 29-31 decembrie, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pe magistralele 1, 2 şi 3.

Şi tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti vor circula în prima şi a doua zi de Crăciun la intervale mai mari, conform programului de weekend.

Mai multe