Programul Prima Casă, scos din legea dării în plată?

21 martie 2016 22:34   Național
Ultima actualizare:

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat ieri că liberalii susțin eliminarea plafonului de 150.000 € și a programului “Prima Casă” din legea dării în plată.

“Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit în Senat, pe motiv că este un plafon care stabilește o discriminare foarte clară. Suntem pentru eliminarea programului «Prima Casă» de sub incidența legii dării în plată. Această lege se va aplica celor care sunt titulari de contract, celor care au casa ca locuință, eliminăm din noțiunea de consumator absolut orice idee de speculă sau orice idee de profit pe care unul sau altul ar fi vrut să îl obțină”, a spus Gorghiu, la finalul Biroului Politic Național, care a avut loc la Parlament, arătând că aceste principii vor fi discutate la grupul parlamentar al PNL din Cameră.

Ea a precizat că PNL susține ca legea dării în plată să se aplice tuturor contractelor în derulare. “Nu vorbim de retroactivitate. Este exclus. Vorbim de efectivitatea legii din momentul publicării în Monitorul Oficial”, a adăugat Gorghiu.

Liderul liberalilor a arătat că, în urma discuțiilor cu specialiștii din PNL, s-a stabilit eliminarea programului “Prima Casă” din această lege. “Am decis să punem înaintea oricărui lucru securitatea (...) consumatorului pentru a nu fi supus unor presiuni sau unor riscuri ulterioare în cazul în care (...) băncile decid să-și pună în aplicare într-un fel sau altul – nu le-aș spune amenințări, ci lucrurile spuse public”, a arătat Gorghiu.

Mai multe