Programul Rabla 2015: Cum îți iei mașină nouă mai ieftin, la schimb cu cea veche
Programul de înnoire a parcului auto din România, „Rabla 2015”, debutează luni, dată de la care românii se pot înscrie la dealerii autorizați pentru rezervarea tichetelor de reducere. În acest an, cei care renunță la mașinile mai vechi de opt ani primesc un tichet valoric de 6.500 de lei, însă pot beneficia și de alte reduceri la achiziționarea unui autovehicul nou.
Primul pas pe care trebuie să-l facă cei care vor o mașină nouă este să se înscrie la unul din producătorii sau dealerii auto autorizați (lista o găsiți pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu). După ce și-au revervat mașina mult dorită vor merge cu rabla la unul din centrele de casare autorizate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului în vederea obținerii tichetului de 6.500 de lei. Autoritățile au pregătit, însă, o serie de alte facilități și bonusuri pentru românii care cumpără autovehicule cât mai nepoluante.
Un eco-bonus, în valoare de 750 de lei, va fi acordat celor care achiziționează o mașină al cărei motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt. Un bonus de 1.500 de lei vor primi cei care cumpără un autovehicul cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale). Un alt bonus, de 2.500 de lei, va fi acordat la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in). Fiecare dintre aceste bonusuri se poate cumula cu tichetul de casare, astfel încât costul de achiziție al mașinii scade.
În cadrul programului Rabla 2015, cu o valoare totală de 200 milioane lei, a fost alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice si instituţii publice.
Eco-tichetul, bonus la achiziția mașinilor electrice
Luni, începând cu ora 12.00, Ministerul Mediului va prezenta, în cadrul unei conferințe de presă, toate noutățile programului de stimulare a achiziției de autoturisme noi. Printre acestea se numără facilitatea acordată românilor care aplică pentru un autovehicul 100% electric, eco-tichetul, bonus care se regăsește în OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, și programul de dezvoltare a infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice (rețea de stații de alimentare cu energie electrică).