Proiect: fumatul va fi complet interzis în spațiile publice închise

13 octombrie 2015 21:29   Național
Ultima actualizare:

Se pregătește o lege anti-fumat foarte restrictivă. Proiectul de lege care interzice fumatul în orice spațiu public închis se află pe masa membrilor Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, urmând să intre în plen pentru dezbatere şi vot final.

Proiectul a fost deja adoptat, în martie, de Senat. Noua lege prevede, printre altele, interzicerea completă a fumatului în orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, în spaţiile închise de la locurile de muncă, în spaţiile amenajate pentru copii, în unităţile şi instituţiile de învăţământ şi medicale.

De asemenea, potrivit proiectului, „se interzice vânzarea la bucată a ţigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos; se interzice comercializarea produselor din tutun în instituţiile şi unitățile medicale şi de învățământ, de stat și private și se interzice comercializarea cu amănuntul a produselor din tutun la o distanță mai mică de 250 metri față de orice punct de acces în spitale și în unități de învățământ. Distanţa se va măsura pe drumul rutier cel mai scurt”.

Mai multe