Propunerile lui Florin Cîţu pentru evitarea carantinei: "Vom creşte capacitatea de vaccinare"
Premierul Florin Cîţu a avut marţi o discuţie cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru a vedea cum am putea gestiona mai bine pandemia, ce măsuri ar mai trebui luate, astfel încât să protejăm şi populaţia, dar şi economia. Concluziile şedinţei le-a sintetizat ieri, într-o postare pe Facebook.
Mască, distanţare, evitarea întâlnirilor, a chefurilor. Acestea sunt cuvintele de ordine pentru a limita răspândirea virusului. O spun atât medicii, cât şi autorităţile.
„Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măştii sanitare în spaţii publice, distanţarea, evitarea aglomeraţiei – în paralel procesul susţinut de vaccinare, pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive la nivel local sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului. Am analizat cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene soluţiile pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătatea şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur. Nu e permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare şi legea să pună în pericol viaţa şi sănătatea majorităţii cetăţenilor”, a scris Florin Cîţu.
El a avertizat că, în perioada următoare, poliţiştii şi jandarmii vor fi pe stradă, în mijlocul oamenilor, şi vor veghea la respectarea măsurilor.
„Nu facem excepţii. Nimeni nu e mai presus de lege. În paralel, vom creşte capacitatea de vaccinare, astfel încât, la jumătatea lunii aprilie, să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze şi să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare”, a promis premierul.