Prostituată din Braşov, bătută cu parul pentru că a cerut plata în avans

1 iulie 2012 11:25   Național
Ultima actualizare:

Când au văzut că femeia, Rosalia C., de 18 ani, este bătută cu parul, oamenii legii au intervenit.

„Aceştia au sărit din mersul maşinii şi au imobilizat în timp util agresorul. Victima agresiunii, lovită cu brutalitate de  numitul Adrian A., în vârstă de 35 de ani cu domiciliul în localitatea Urziceni, s-a apărat cu mâinile fapt ce i-a provocat mai multe leziuni şi fracturi. Victima a fost transportată de îndată de un echipaj al Poliţiei Locale Braşov la spitalul de urgenţă iar agresorul, împreună cu obiectul pe care l-a folosit pentru lovire, a fost condus la sediul Secţiei nr. 3 a Poliţiei Braşov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii locali a rezultat faptul că agresorul , aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi trăind într-o perioada de recesiune economică, nu a ţinut cont de economia de piaţă,  şi a refuzat să achite, în avans, preţul cerut de victimă pentru prestarea unor servicii intime", se precizează într-un comunicat de presă al poliţiştilor locali.

Mai multe