Prostituată ucisă şi incendiată după ce a fost confundată?
Scene de groază, miercuri seară, la marginea unei păduri din Lipova, Arad. Un cioban a descoperit cadavrul incendiat al unei prostituate. În timp ce poliţiştii încearcă să dea de urma criminalului, cumnata victimei aruncă bomba: ea era, de fapt, ţinta ucigaşului.
Alerta s-a dat miercuri seara, când câinele unui cioban i-a adus acestuia o bucată din mâna unei femei. Îngrozit, omul a sunat la Poliţie, iar oamenii legii au cercetat zona şi au descoperit cadavrul unei femei, pe jumătate ars. Era Radiana, o tânără de 25 de ani, dată dispărută de rude cu o zi în urmă. Tânăra obişnuia să se prostitueze pe marginea DN 7. Avea un copil de 5 ani, bolnav de obezitate, iar oamenii spun că strângea bani să-l ducă la medic.
Criminalul, căutat de poliţişti
“A plecat marţi dimineaţă, pe la zece. S-a aranjat, s-a fardat şi a spus că nu stă mult. Pe la ora 14.00, ne-am îngrijorat şi am sunat-o. Dar, de atunci, are telefonul închis”, a povestit, pentru arq.ro, Geanina Samuilă, o rudă de-a tinerei. Medicii legişti au stabilit că Radiana a fost sugrumată. Apoi, ca să-şi ascundă urmele, criminalul a aruncat-o într-o râpă, i-a dat foc şi a fugit. Ploaia i-a dat însă planurile peste cap. A stins focul, iar trupul femeii a ars doar pe jumătate, de la cap în jos.
La auzul veştii despre moartea tinerei, cumnata acesteia a încremenit. Femeia susţine că ucigaşul venise, de fapt, după ea. “În ultima vreme, am primit mai multe telefoane cu ameninţări de la un bărbat care spunea că dacă nu mă culc cu el mă omoară. Ştie tot despre mine, că am o fată, că bărbatul meu lucrează la pădure, tot ştie. Într-o zi, a vorbit la telefon şi cu Radiana”, a povestit femeia, convinsă că ucigaşul a confundat-o, marţi, cu cumnata ei. Acum, aceasta se teme că bărbatul şi-a dat seama de greşeala făcută şi că va veni să o ucidă şi pe ea. Anchetatorii au pornit deja în căutarea ucigaşului.