Protest cu fluturaşul de salariu

23 mai 2014 19:12   Național
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Alba Iulia au protestat ieri timp de o oră în faţa prefecturii Alba. Oamenii s-au plâns că mor de foame din cauza salariului mizer.

Cu pancarte, mesaje şi fluturaşi de salariu, poliţiştii locali s-au adunat în faţa Instituţiei Prefectului pentru a-şi manifesta nemulţumirile. „Atribuţii multe, salarii mărunte", „Promisiunile voastre nu rezolvă problemele noastre", sunt doar câteva dintre sloganele poliţiştilor locali. Potrivit fluturiaşilor de salariu afişaţi de poliţişti, acesştia au câştigat în aprilie 2014 mai puţin de 700 de lei.

Zeci de agenţi au scandat împotriva Guvernului

Prin protestul lor, poliţiştii locali speră să obţină următoarele: acordarea normei de hrană întregului personal angajat al Poliţiei Locale, acordarea sporului de dispozitiv de 25% şi încadrarea tuturor angajaţilor în categoria de persoane care lucrează în condiţii deosebite de periculoase.

„S-a promis modificarea Legii 155/2010, am aşteptat să se dea un răspuns în 1 ianuarie, până acum nu am primit nimic. Cât trebuie să stea o lege într-un sertar?", a declarat Marius Ardelean, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

La protest a participat şi comandantul Poliţiei Locale, Ioan Vodă. Acesta a spus că poliţiştii locali nu vor statut special la fel ca poliţia din cadrul MAI, dar că modificarea legii cu amendamentele propuse poate rezolva cele mai stringente probleme ale acestora.

Vodă a precizat pentru www.adevarul.ro că s-a făcut lobby şi la parlamentarii de Alba, dar aleşii nu şi-au respectat încă promisiunile făcute.

Mai multe