Protest cu măşti de gaz la Ministerul Mediului. Cer ”Aer pentru viaţă”

4 martie 2020 11:58   Național
Ultima actualizare:

Protest în fața Ministerului Mediului, astăzi, 4 martie, de la ora 13.00. Reprezentanţii Comunităţii Declic cer ministrului Costel Alexe măsuri urgente pentru oprirea poluării din marile oraşe.

Reprezentanţii Comunităţii Declic merg, miercuri (4 martie), la ora 13.00, la Ministerul Mediului, iar în semn de protest vor purta măşti de gaz şi vor avea pancarte în formă de nori, cu mesaje adresate autorităţilor.

După evenimentul din faţa ministerului, reprezentanţii Declic vor avea o discuţie cu ministrul Mediului, Costel Alexe, căruia îi vor înmâna cele peste 14 000 de semnături ale petiţiei ”Aer pentru viaţă”, scrie news.ro.

Una dintre măsurile pe care le solicită prin această campanie este modernizarea Sistemului Naţional de Monitorizare a Calităţii Aerului şi raportări în timp real către Agenţia Europeană de  Mediu.

”Am ales să purtăm pe faţă măşti de gaz, ca cele de război, pentru a trage un semnal de alarmă asupra calităţii aerului pe care îl respirăm. Aşa nu se mai poate, vrem să ştim sursa poluării masive din marile oraşe. Iar asta nu va fi posibil decât printr-o monitorizare eficientă a calităţii aerului. Chiar ieri limitele poluării au depăşit 900% în Bucureşti şi nimeni nu ştie cauza. A venit momentul ca autorităţile să îşi asume responsabilitatea, nu să o paseze, pentru că în joc e viaţa noastră!”,a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Potrivit iniţiatorilor, orașele Bucureşti, Braşov şi Iaşi se află deja sub monitorizarea Comisiei Europene şi alte 10 sunt la un pas de a ajunge în această situaţie, din cauza poluării excesive şi a raportărilor eronate.

Aerul poluat este responsabil de boli grave

”Calitatea aerului afectează calitatea vieţii şi a sănătăţii oamenilor. Aerul poluat este responsabil de boli grave. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, poluarea aerului este responsabilă de 29% din decesele cauzate de cancerul la plămâni şi 24% din decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale. Studiile OMS arată că poluarea ar fi responsabilă inclusiv pentru demenţă şi boli cardiovasculare”, arată iniţiatorii petiţiei.

Aceştia cer o monitorizare responsabilă a calităţii aerului, ca prim pas pentru a avea aer pentru viaţă, nu care să ne îmbolnăvească, scrie news.ro.

Citește și:

Poluare record în București. 7 metode să te ferești de otrava din aer

Poluarea aerului ne îmbolnăvește de plămâni. Cum prevenim afecțiunile respiratorii

Mai multe