Protest în Capitală! Peste 500 de militari trecuţi în rezervă s-au adunat în Piaţa Victoriei

1 mai 2012 9:25   Național
Ultima actualizare:

Peste 500 de militari pensionari protestează la această oră în Piaţa Victoriei din Bucureşti, nemulţumiţi de măsurile de criză luate de Guvern în ceea ce priveşte sănătatea, învăţământul şi legislaţia pensiilor.

Update 12:15 Prin Piaţa Victoriei a trecut şi premierul desemnat Victor POnta, care a plecat imediat după ce i-a salutat pe protestatari, fără a da nicio declaraţie.

Oamenii spun că îi aşteaptă alături de ei pe toţi cei nemulţumiţi de măsurile luate de guvernanţi în cazul bugetarilor, a pensionarilor, revoluţionarilor, elevilor, studenţilor şi persoanelor cu dizabilităţi, scrie Mediafax.

Printre cererile lor se numără şi demisia lui Băsescu şi alegeri anticipate pentru schimbarea configuraţiei Parlamentului

Protestul a fost organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile, iar Jandarmeria Capitalei a luat deja măsurile de securitate necesare în astfel de situaţii.

Mitingul de azi va dura trei ore, iar în acest timp în zona Piaţa Victoriei-Bulevardul Aviatorilor sunt restricţii de circulaţie.

Mai multe