Protest la Spitalul Universitar din Capitală. Cadrele medicale: ”Tot spitalul cade pe noi”

6 august 2018 11:04   Național
Ultima actualizare:

Au ieșit din nou în stradă, să protesteze. De această dată, cadrele medicale din Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală reclamă că nu au materiale sanitare sau de curăţenie şi că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri.

Mai multe asistente şi infirmiere de la Spitalului Universitar de Urgenţă din Capitală protestează în această dimineaţă (6august), în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale reclamă că nu au materiale sanitare sau de curăţenie şi că riscul pentru pacienţi de a dezvolta infecţii este mare. În plus, protestatarii spun că li s-a impus să aleagă între vouchere de vacanţă şi sporuri, scrie news.ro.

”Nemulţumirile noastre principale sunt lipsa personalulului, condiţiile inumane în care lucram, lipsa materialelor. Tot spitalul pică pe noi. Riscurile pentru pacienţi, de a dezvolta infecţii asociate actului medical, sunt mari. Suntem nevoiţi să aducem de acasă materiale sanitare”, a declarat una dintre asistentele participante la protest, citată d enews.ro.

Un alt cadru medical a spus că, de exemplu, scaunele care ar fi trebuit duse la casat, în loc să fie înlocuite, au fost tapisate, că nu sunt saci pentru a pune în coşurile de gunoi, că dezinfectanţii lipsesc, de asemenea, iar pe jos se spală uneori cu apă şi cu săpun.

Ei mai susţin că reprezentanţii conducerii le-au impus să aleagă între voucherele de vacanţă şi sporuri, în condiţiile în care conducerea unităţii sanitare le-a transmis că nu are bani şi pentru vouchere şi pentru sporuri.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar, Silvia Nica, a spus că nu a fost depusă nici o cerere de grevă sau protest, astfel că nu se ştie exact motivul nemulţumirii angajaţilor, scrie news.ro.

Mai multe