Protest macabru la Galaţi: manifestanţii au traversat oraşul cu un sicriu pe umeri

24 ianuarie 2012 10:39   Național
Ultima actualizare:

Protestatarii de la Galaţi punctează din nou la capitolul originalitate. La marşul de protest organizat marţi, 24 ianaurie, ei au adus şi un sicriu, pe care l-au purtat pe umeri prin jumătate de oraş. Sloganul zilei: "Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!"

Protestele anti-guvernamentale de la Galaţi s-au înviorat din nou. Dacă luni participanţii la miting şi la marş au surprins cu baloanele portocalii (culoarea oficială a PDL) pe care care au scris mesaje anti-Boc şi anti-Băsescu, marţi ei au adus un sicriu!

După ce şi-au făcut încălzirea în faţa Prefecturii, circa 50 deprotestatari au plecat în marş, cu sicriul pe umeri, până în Ţiglina, la Ultimul leu, şi retur. Pe traseu, ei au scandat lozinci împotriva Guvernului, a preşedintelui Băsescu, a premierului Boc. Sloganul zilei a fost "Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!"

Menţionăm că protestul este autorizat în numele a trei asociaţii de pensionari din Galaţi. Lor li s-au adăugat reprezentanţii revoluţionarilor din Decembrie 1989, dar şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile.

Mai multe