Proteste de amploare în Capitală și în alte orașe din țară! Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă

26 noiembrie 2017 18:46   Național
Ultima actualizare:

Au loc noi proteste de amploare în Capitală și în alte mari orașe din țară împotriva Legilor Justiției propuse de Tudorel Toader. Oamenii s-au mobilizat din nou pe rețelele de socializare, dar se pare că paginile de Facebook ale anumitor persoane care promovau protestul, au fost blocate.

UPDATE 22.15: Protestul s-a încheiat. Manifestanții au rupt rândurile și se întorc acasă.

UPDATE 21.20: Protestatarii au ajuns la Parlament, dar, potrivit Digi 24, coloana încă se întinde pe tot Bulevardul Unirii. Marșul a durat aproape două ore. Atunci când oamenii au vrut să plece în marș pe Bulevardul Lascăr Catargiu, jandarmii călare au făcut un cordon de blocare în fața protestatarilor.

UPDATE 21.16: În jur de 30.000 de manifestanți s-au îndreptat spre Palatul Parlamentului. 

UPDATE 20.40: În jur de 45.000 de protestatari scandează în stradă, în toată țara. Numătul manifestanților a crescut și în alte orașe din țară: Sibiu (4.000), Brașov (3.000), Iași (2.000), Constanța (1.000), Craiova (1.000), Cluj-Napoca (2.000).

UPDATE 20.27: Numărul protestatarilor continuă să crească. În jur de 25.000 de oameni au pornit în marș spre Parlament, dar se vor opri și la sediile Ministerului Justiției și Curții Constituționale. În toată țara protestează în jur de 40.000 de oameni.

UPDATE 20.05: Digi24 precizează că numărul manifestanților a crescut la 20.000. întregul Bulevard Magherun a fost blocat. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat pentru Digi24 că prezența jandarmilor călare la protest nu este o noutate, ci au mai participat la astfel de evenimente. De asemenea, caii nu au reprezentat niciun pericol pentru protestatarii pașnici, întrucât animalele sunt bine antrenate.

UPDATE 20.00: În Capitală s-au strâns peste 15.000 de manifestanți, care se îndreaptă spre Palatul Parlamentului și se vor opri în drumul lor la sediul Ministerului Justiției și la CCR. Jandarmii călare îi însoțesc de pe margine pe protestatari.

UPDATE 19.45: cei peste 12.000 de manifestanți au pornit în marș spre Parlament. Pe marginea Bulevardului Lascăr Catargiu sunt mai mulți jandarmi călare, dar caii au devenit tot mai agitați din cauza gălăgiei.

UPDATE 19.27: Peste 10.000 de oamenii s-au adunat în Piața Victoriei. Numărul protestatarilor a crescut și în alte orașe din țară: la Sibiu (3.000 de oameni), Brașov (1.200 de oameni), Craiova (1.000 de oameni), Constanța (1.000 de oameni) și Iași (1.300 de manifestanți).

UPDATE 19.15: Sunt peste 5.000 de protestatari în fața Guvdernului, la această oră, iar numărul manifestanților continuă să crească. Cea mai auzită scandare se referă la demisia Guvernului Tudose.

UPDATE 18.53: Digi24 menționează că sunt în jur de 4.000 de manifestanți în fața Guvernului.

UPDATE 18.47: Peste 2.500 de protestatari s-au adunat la Piața Victoriei. Sute de oameni continuă să vină cu metroul spre centrul Capitalei. Traficul rutier din Bulevardul Kiseleff a fost închis.

În Piața Victoriei, în Capitală, s-au adunat deja în jur de 1.500 de protestatari, la ora 18.30, după cum precizează Digi24. Oamenii au iești din nou în stradă pentru a cere retragerea Legilor Justiției, repsingerea în Parlament a Ordonanței de Urgență privind modificarea legislației fiscale, precum și demisia Guvernului Tudose și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

Conform Adevărul.ro, protestatarii scandează prin sloganuri precum „Hoții!”, „PSD, ciuma roșie” sau „Demisia”. Manifestanții suflă în vuvuzele și bat în tobe, este foarte multă gălăgie, dar este un protest pașnic.

Mai multe