Proteste la Oltchim. Peste o mie de angajaţi sunt nemulţumiţi de restanţele salariale şi de disponibilizări
UPDATE 12.00 Unul dintre muncitorii care protestau a fost lovit de un şofer în timp ce se afla pe trecerea de pietoni. Oamenii au blocat drumul naţional 64. La puţin timp, majoritatea dintyre aceştia se retrăseseră, mergând spre poarta instituţiei. În timp ce traversau, pe zebră, unul dintre ei a fost acroşat de un şofer neatent, care a şi fugit de la faţa locului. A fost prins imediat de ceilalţi protestatari şi a fost anunţată poliţia, care îl anchetează. Individul nu avea nici un act la el.
Oamenii s-au adunat în faţa pavilionului administrativ şi protestează şi împotriva faptului că au fost anunţaţi că vor fi disponibilizaţi înainte ca planul de reorganizare al unităţii să fie elaborat şi aprobat. Ei strigă “Hoţii, hoţii!”, “Vrem să muncim” şi “Nu ne mai minţiţi”, spunând că nu vor înceta protestele până nu vor avea răspunsuri la revendicări şi până când premierul Victor Ponta nu va veni la combinat.
Liderul Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, a declarat, pentru Mediafax, că angajaţii sunt nemulţumiţi că vor fi disponibilizaţi, că există restanţe salariale pe trei luni şi că activitatea petrochimiei piteştene nu a fost reluată. “Combinatul vâlcean funcţionează doar la şase la sută din capacitate, banii reprezentând capitalul de lucru, cele 45 de milioane de euro nu au venit, cu ei am putea creşte capacitatea de producţie la 65 la sută şi ar asigura menţinerea producţiei la un asemenea nivel, care permite profit şi menţinerea oamenilor la lucru, păstrarea locurilor de muncă. Cerem insistent prezenţa premierului Victor Ponta la Vâlcea pentru a ne spune cum stau lucrurile la combinat. Sunt oameni aici care nu au din ce trăi de trei luni de zile, au rate la bănci, au restanţe la asociaţii, au copii de crescut, e o catastrofă socială. Ne-am săturat de rapoarte, analize, este obligatoriu să ni se spună concret, plecăm acasă cu salarii compensatorii, situaţie pe care nu ne-o dorim, sau rămânem, dar să ştim perspectiva combinatului”, a declarat Mihai Diculoiu.
Miercuri, peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore, cerând administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.Tot miercuri, peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat pe DN 65 B şi au blocat şoseaua în zona Vămii din Piteşti, la un moment dat o parte a protestatarilor îmbrâncindu-se cu jandarmii care au intervenit să elibereze drumul.