PSD a depus miercuri, în Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu
Moțiunea depusă în Camera Deputaților de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu este prima la adresa unui membru al Guvernului Câțu. Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu va avea loc luni, de la ora 17.00, iar votul va fi dat în plenul de miercuri.
PSD îl acuză pe ministrul Vlad Voiculescu, în moțiunea simplă depusă la Camera Deputaților, de faptul că nu a luat măsurile necesare după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț și că acest lucru a permis incendiul de la Spitalul Matei Balș din București. Pentru a fi adoptată, moțiunea simplă trebuie votată de minimum 165 de deputați. PSD are 110 membri în Cameră. Chiar dacă ar trece, moțiunea simplă nu îl obligă pe un ministru să demisioneze și nici pe prim-ministru să îl demită.
Ce a spus despre moțiune liderul deputaților PSD
“Vă înaintăm moţiunea simplă intitulată: ‘Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor’, moţiune iniţiată de 109 deputaţi ai Partidului Social Democrat. Solicit Biroului permanent ca această solicitare să se regăsească astăzi pe ordinea de zi, să stabilim calendarul pentru dezbatere şi vot. De asemenea, sper ca, la finalul dezbaterilor, domnul Vlad Voiculescu să demisioneze şi, dacă nu are decenţa să o facă, să fie demis de urgenţă de premierul Florin Cîţu”, a afirmat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.
Moțiunea sintetizată de deputatul PSD Alexandru Rafila
„Vlad Voiculescu, în cele şase săptămâni de când ocupă poziţia de ministru al Sănătăţii, nu a reuşit nici măcar să demareze câteva proceduri care trebuie să asigure siguranţa pacienţilor în spitalele COVID, dar şi non-COVID, mai ales acolo unde există surse de oxigen. Lucrul acesta îl clama cu foarte multă fervoare în luna noiembrie: că trebuie luate măsuri, şi existau documente foarte importante, atât din partea inspecţiei sanitare, cât şi din partea specialiştilor în terapie intensivă privind aceste pericole. În ceea ce priveşte controlul pandemiei, în mod evident, măsurile care să faciliteze accesul populaţiei la testare nu au fost luate, situaţia epidemiologică este îngrijorătoare, dar nu o cunoaştem, pentru că avem această informaţie tot de la ministrul Voiculescu. Cifrele care sunt furnizate nu sunt credibile. Vaccinarea ca şi prioritate de siguranţă naţională, aş spune, nu a fost în niciun fel încurajată de Ministerul Sănătăţii, dimpotrivă, mesajele au fost discordante faţă de coordonatorii campaniei la nivel naţional. Mai mult, cadrele medicale, multe dintre ele voluntare la centrele de vaccinare, au fost ameninţate sau chiar amendate pentru că îşi desfăşoară activitatea în condiţii foarte grele şi încearcă să nu risipească dozele de vaccin. (...) Această lipsă de asumare şi de furnizare a unor proceduri coerente privind deschiderea în siguranţă a şcolilor din partea Ministerului Sănătăţii credem că este intolerabilă. Practic, am asistat la 50 de zile de ministeriat fără măsuri, doar cu o campanie de imagine personală. Chiar şi reprezentanţi ai actualei puteri au criticat această prestaţie lipsită de coerentă de la nivelul Ministerului Sănătăţii”, a declarat conform news.ro, deputatul PSD Alexandru Rafila.
Citiți și