PSD depune moțiune de cenzură la adresa guvernului Cîțu
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Cîțu.
Reprezentantul PSD aduce acuzații grave la adresa guvernanților. Iată declarațiile sale, potrivit Mediafax:
„Cu un condamnat în fruntea executivului și viitor președinte de partid, Iohannis și PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîțu la președinția PNL echivalează cu susținerea necondiționată a președintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, România a bifat astfel o premieră internațională ca un guvern democratic și un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină Doar Penali în funcții publice”.
Prin urmare, Paul Stănescu anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură.
„Penali și mincinoși! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcția greșită și se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creștere economică de 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moțiune de cenzură! Trebuie opriți înainte de a transforma cu totul România într-o țară penală, dar liberală”, a mai precizat Paul Stănescu.
O altă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu a fost respinsă în Parlament la începutul lunii iunie.