Puhoi de petrecăreți în Centrul Vechi al Capitalei. Au primit amenzi pentru nerespectarea distanțării și lipsa măștii
Cluburile şi pub-urile din Capitală au fost luate la puricat de polițiști și alte autorități. Au verificat 17 localuri și au dat amenzi de 210.600 de lei. Și petrecăreții au fost sancționați pentru nerespectarea distanțării și lipsa măștii în incintă.
Nu există weekend fără controale în punctul central al distracției din Capitală! Centrul Vechi a fost iar ținta autorităților, care au descins în 17 locații, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Echipe mixte de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Muncii și de la Sănătate au controlat, alături de polițiști, dacă se respectă măsurile privind combaterea coronavirului, dar și alimentele și băuturile vândute.
Controale în Centrul Vechi al Capitalei. Poliţiştii au dat amenzi de peste 200.000 de lei
La final, s-a tras linie. Au fost date 57 de amenzi de 210.600 de lei, inclusiv taximetriștilor.
Iată cum au fost distribuite!
- 3.500 lei pentru încălcarea prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19;
- 119.000 lei pentru activităţi comerciale ilicite;
- 10.000 lei pentru abateri de la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
- 40.000 lei pentru contravenţii la normele din domeniul sănătăţii publice;
- 10.000 lei conform Ordonanţei nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
- 7.000 lei pentru încălcarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor;
- 3.400 lei pentru tulburarea ordinii și liniştii publice ;
- 27. 000 lei pentru nereguli privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
- 1.000 lei pentru fumatul în spații închise ;
- 1.000 lei conform OUG 195 /2002 , privind circulația pe drumurile publice .fiind reţinute şi 3 autorizaţii taxi
Totodată, au fost confiscate 40 kg de carne și produse alimentare și s-a dispus oprirea temporară a activităţii de prestări servicii în bucătărie la unul dintre localuri.
În plus, 47 de petrecăreți au fost amendați pentru că nu purtau mască în incintă. Iar Centrul Vechi nu a fost singurul loc călcat de autorătăți. În toată Capitala au avut loc controale la 155 de societăți comerciale, sumele strânse din amenzi ridicându-se la 250.000 de lei.