Puşcăriaşii, potoliţi cu tunurile de apă
14 iulie 2016 20:32
Național
Ultima actualizare:
Angajaţii din penitenciare sunt în alertă maximă.
Tot mai mulţi deţinuţi au început să se revolte în penitenciare. Joi, în a treia de zi de proteste, puşcăriaşii au recurs la metode extreme. Cel mai grav fapt s-a înregistrat, potrivit România TV, la Penitenciarul de maximă siguranţă de la Botoşani. Acolo, puşcăriaşii au dat foc la saltele, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor de la Suceava. Pentru calmarea situaţiei autorităţile au intervenit cu tunurile de apă. După penitenciarele Iaşi, Poarta Albă, Botoşani, Miercurea-Ciuc, Bucureşti-Rahova, Oradea şi Tulcea, au izbucnit proteste şi la Suceava, Deva, Aiud şi Bistriţa. Detinuţii se plâng de condiţiile mizerabile din puşcării, cu celule supraaglomerate.