Puşi să-i facă sex oral învăţătorului ca să treacă clasa

25 mai 2015 8:00   Național
Ultima actualizare:

În dosarul învăţătorului acuzat că abuza sexual de elevii săi au apărut amănunte îngrozitoare. Potrivit anchetatorilor, dascălul îi filma pe copii în timp ce îi făceau sex oral. Micuţii erau ameninţaţi cu repetarea clasei dacă vorbesc cu părinţii.

Gabriel Dedu, învăţătorul de 41 de ani din Singureni, Giurgiu, a fost arestat recent pentru pedofilie, după ce mai mulţi copii s-au plâns că au fost abuzaţi sexual. Cel puţin 11 micuţi cu vârste între 6 şi 11 ani i-ar fi căzut victime. Revoltaţi, părinţii spun că Dedu ar fi trebuit arestat acum un an, când o mămică a sesizat şeful de post din Singureni că fetiţa ei a fost abuzată sexual. „Nu s-a întâmplat nimic. Mi s-a spus că ar trebui să fim mai mulţi părinţi care susţin asta, ca să fim luaţi în seamă”, povesteşte indignată una dintre femei pentru “Adevărul”. Copiii mergeau acasă la învăţător, unde ar fi trebuit să înveţe cum se foloseşte un calculator. Cei mici le-au povestit anchetatorilor că, pe de o parte, învăţătorul îi recompensa cu câţiva lei sau cu câte un deodorant şi, pe de altă parte, îi ameninţa că îi lasă repetenţi dacă vorbesc despre cele întâmplate. La începutul lunii mai, o fetiţă de 11 ani şi un băiat în vârstă de 9 ani au rămas peste noapte la învăţător, iar acesta i-ar fi obligat să doarmă cu el în pat. Copiii au mai dezvăluit că-i fotografia dezbrăcaţi şi că îi filma când îi făceau sex oral, apoi îi punea să se se uite la înregistrări. „Mă doare sufletul pentru fata mea. Nu mai vrea să meargă la şcoală”, spune îndurerată o mămică. Colegii de la catedră susţin că Dedu era unul dintre cei mai apreciaţi dascăli.

Articolul integral, pe Adevarul.ro.

Mai multe