Puştoaice forţate să se dezbrace în faţa calculatorului. Clienţii erau din Statele Unite

21 iulie 2016 20:41   Național
Ultima actualizare:

Le-au promis marea cu sarea, apoi le-au supus umilinţelor! Două puştoaice din Galaţi şi din Brăila, ambele în vârstă de 16 ani, au fost ademenite că vor munci la o firmă din Găeşti (Dâmboviţa). Fetele au căzut însă în plasa unor proexeneţi fără scrupule.

Au profitat de naivitatea unor copile! Valentin Dragnea (26 de ani) şi iubita lui, Sorina Vasile (21 de ani), le-au asigurat pe cele două fete că vor avea un loc de muncă bun la Găeşti. Ajunse în oraşul dâmboviţean, puştoaicele au fost sechestrate într-un apartament şi au fost obligate să se prostitueze online. Ele au fost forţate să facă videochat pentru clienţi din Statele Unite ale Americii.

Drama minorelor a luat sfârşit săptămâna trecută, când procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat o percheziţie în apartament, descoperind aparatură şi sume mari de bani. În vreme ce Dragnea şi iubita lui câştigau mii de euro, fetele primeau doar câteva sute de lei. Cei doi proxeneţi au fost arestaţi pentru 30 de zile şi riscă până la şapte ani de închisoare.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro! 

Mai multe