Putem lua coronavirus de pe lumânarea cu care primim Lumina Sfântă? Ce spune ministrul Nelu Tătaru

18 aprilie 2020 11:00   Național
Ultima actualizare:

Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, iar tradiția românilor este ca în Noaptea de Inviere să primească Lumina Sfântă. Anul acesta este o situație mai specială. Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii, le cere românilor să nu lase garda jos în lupta cu noul coronavirus şi să fie foarte atenţi în perioada Paştelui. "Suntem în scenariul 4 şi oricine este suspect", spune el. Nelu Tătaru spune că focarele au fost izolate până acum.

Apropierea Paştelui, deci şi a obiceiului primirii Sfintei Lumini, a iscat discuţii aprinse în societatea românească, scrie mediafax.ro. Congtroversele au fost amplificate şi de decizia Ministerului Afacerilor Interne de a încheia un protocol cu Biserica Ortodoxă Română, privind transmiterea Luminii de către poliţişti și jandarmi.

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit, la Antena 3, pe seama acestui subiect şi a răspuns unei întrebări aflate pe buzele multor români: “Se poate transmite coronavirusul prin intermediul unei lumânări?”.

“Cât timp suntem într-un contact direct cu o persoană infectată. Acum nici nu ştim cine este. Suntem în scenariul 4 şi oricine este suspect, chiar dacă nu are simptomatologia. Cu atât mai mult oricine are un mic simptom. Atunci nu putem risca”, a spus Nelu Tătaru la Antena 3.

Ministrul a mai spus că autorităţile au reuşit să izoleze marile focare din România, iar focarele mici au fost limitate la nivelul familiilor, astfel ca în această perioadă de izolare să se consume boala. Astfel, ca după ce se va termina perioada de urgență, vom ieși ori cu imunitatea făcută, ori cu din ce în ce mai puţini asimptomatici care să poate transmite mai departe.

Sistemul de sănătate, supus unei analize

Totodată, Nelu Tătaru a mai spus că după trecerea pandemiei sistemul de sănătate va fi supus unei analize.

“După această pandemie ne vom uita retrospectiv şi vom face o analiză. Nu vrem să mai fim prinşi nepregătiţi, nu vrem să mai avem decese, nu vrem să mai avem bolnavi. Vrem să trecem ca printr-o clipă obişnuită şi să fim şi sufleteşte mai liniştiţi.

În acest moment este dezorientare, panică, teamă, un duşman necunoscut cu care luptăm, dar ne luptăm fără nişte arme specifice, ne luptăm cu ce găsim prin casă, ca să zic aşa. Ne luptăm cu o credinţă şi ne luptăm în acelaşi timp cu o voinţă de a trăi”, a mai spus ministrul sănătăţii.

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns vineri în România la 8.067, după anunțarea a 360 de noi cazuri. Tot ieri, numărul pacienților cu Covid-19 care au murit a urcat la 411, potrivit datelor oficiale.

Citește și: 

Bărbat din Deva, tată a şase copii, răpus de coronavirus. De înmormântare s-a ocupat fiul cel mare, care are 18 ani

Povestea aducerii Sfintei Lumini la București. În ce vas va fi transportată și cum va fi primită din Israel

Mai multe