Puterea exemplului: Săptămâna Educaţie Globale. Dăruieşte aproapelui din puţinul tău!
În intervalul 17-21 noiembrie, în şcolile din întrega ţară, se desfăşoară o nouă ediţie a Săptămânii Educaţiei Globale. Anual, acest program este facilitat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei.
Cu acest prilej, la Sibiu s-a desfăşurat un proiect social dedicat elevilor de liceu şi de gimnaziu. Ineditul proiect care s-a desfăşurat în parteneriat cu Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului, a atras peste 100 de elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din localitate.
La ediţia Săptămânii Educaţiei Globale din acest an, având ca tematică securitatea alimentară, elevii participă la mai multe activităţi extraşcolare, menite să le ofere informaţii valoroase pe această temă şi să-i educe pe tineri în spiritul civic.
La Sibiu, în cadrul acestui proiect, elevii au participat la numeroase activităţi educative, o bună parte dintre acestea fiind organizate în parteneriat cu alte instituţii.
În prima etapă, beneficiarii proiectului au fost elevii Colegiului sibian. Reprezentanţi ai Departamentului social ai Arhiepiscopiei Sibiului, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu şi ai Agenţiei Naţionale Antidrog au susţinut la Colegiul Tehnic o sesiune de informare pe tema siguranţei alimentaţiei sănătoase.
În cadrul proiectului, s-a remarcat acţiunea socială desfăşurată sub genericul „Dăruieşte aproapelui din puţinul tău!“. Cu acest prilej, cei 100 de tineri de la Colegiul tehnic au făcut prăjituri pe care le-au dăruit copiilor de la Şcoala Gimnazială din Turnu-Roşu, judeţul
Sibiu. Elevii gimnaziului au primit numeroase daruri şi din partea Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului. În acelaşi timp, cadrele didactice ale acestei instituţii de învăţământ au fost binecuvântate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În acest interval, reprezentanţii Departamentului Social ai Arhiepiscopiei Sibiului vor vizita şi alte licee, pentru a susţine sesiuni de informare referitoare la securitatea alimentaţiei şi la menţinerea sănătăţii.