RADET închide apa caldă în toate sectoarele, marţi. Află de ce!

31 august 2015 12:54   Național
Ultima actualizare:

Reprezentanții Regiei de distribuție a agentului termic din Capitală au anunțat că vor opri furnizarea apei calde în aproape tot orașul, marți. RADET se pregătește pentru sezonul rece și face primele probe de presiune în rețeaua primară de distribuție. Aflați mai jos care sunt zonele afectate începând de mâine, ora 9.00.

Dușuri reci îi așteaptă pe bucureșteni de mâine. RADET face primele probe în rețeaua de distribuție pentru a se pregăti de sezonul rece. Reprezentanții Regiei nu știu când vor relua furnizarea apei calde, dar spun că acest lucru se va întâmpla „cât mai curând posibil”. Sectoarele 1, 5 și 6 nu vor avea apă caldă deloc, în vreme ce în 2 și 4 va fi apă doar parțial. Sectorul 3 nu e afectat. Iată zonele afectate.

Sectorul 1: Bd. Alexandru loan Cuza, Bd. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Str. Pajura, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Aviaţiei, Cal. Floreasca, Cal. Dorobanţi, Bd. Iancu de Hunedoara, Piaţa Gării de Nord;

Sectorul 2: Ştefan cel Mare, Moşilor, Maşina de Pâine, Oteşani, Galvani Tei;

Sectorul 4: Bd. Unirii;

Sectorul 5: Calea Ferentari, Calea Rahovei, Şos. Alexandriei, Str. Dumbrava Nouă, Str. Petre Ispirescu, Calea 13 Septembrie, Şos. Panduri, Bd. Unirii-Naţiunile Unite;

Sectorul 6: Str. Drumul Taberei, Bd. 1 Mai, Bd. Timişoara, Bd. Vasile Milea, Str. Braşov, Str. Valea Cascadelor, Bd. luliu Maniu, Str. Apusului, Str. Dezrobirii, Str. Virtuţii, Calea Crangaşi, Calea Giuleşti, Bd. Constructorilor.

„După finalizarea probelor, RADET Bucureşti va relua furnizarea apei calde de consum în cel mai scurt timp. În situaţia în care vor fi identificate probleme, personalul specializat din cadrul Regiei va interveni operativ pentru remedierea acestora. Executarea probelor de presiune în reţeaua primară este impusă de normele tehnice de exploatare a acestora, în vederea limitării riscurilor de apariţie a unor disfuncţionalităţi sau întreruperi în furnizarea serviciilor, în anotimpul rece. Informaţii cu privire la stadiul lucrării aflate în desfaşurare, precum şi termenul aproximativ de punere în funcţiune (reluare a furnizării) pot fi obţinute prin intermediul Dispeceratului de urgenţă TELVERDE - 0800.820.002 şi de pe site-ul Regiei”, se arată într-un comunicat al RADET.

Mai multe