Raed Arafat: "Dacă nimeni nu vrea să creadă, medicii vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu"
România a înregistrat recent cifre descurajante privind numărul îmbolnăvirilor de coronavirus, cu peste 400 de cazuri anunțate zilnic, însă o parte a populației continuă relaxarea în ritm accelerat. Secretarul de stat Raed Arafat se declară supărat că românii au început să ignore măsurile de siguranța și atrage atenția că situația ar putea deveni foarte gravă.
„Chiar dacă pare dur ce zic acum, la un moment dat, dacă nimeni nu vrea să creadă și nimeni nu vrea să asculte ne rămâne o singură soluție: așteptăm la spital! Primul venit, primul servit! Stăm și așteptăm și să nu uite lumea că vom ajunge la situația, nu eu, medicii, cum s-a întâmplat în alte țări, să decidă cine rămâne în viață și cine nu. Sună extrem de cinic dar este realitatea!”, a spus Raed Arafat vineri seară, la Digi24.
Raed Arafat: "Nu e o gripă obișnuită"
Secretarul de stat în MAI îi îndeamnă pe cei care nu cred să se ducă și să stea de vorbă cu cei care s-au externat și care erau simptomatici și să vadă cum s-au simțit când erau în spital. ”Asta nu se înțelege, nu e o gripă obișnuită. Acolo treci prin ea, te vindeci, ai plecat, majoritatea trec prin gripă foarte simplu. Aici vedem că la majoritatea lasă sechele, lasă sechele pulmonare serioase. Nu e o boală care este foarte simplă, are unele complicații pe care nu le vedem cu altele, are complicații nu numai pe sistemul pulmonar. Situația oricând poate să degenereze”, a spus Arafat la Digi24.
"O parte din populația României care nu mai dă credibilitate autorității"
„O parte dintre români au devenit neglijenți, nu se respectă reguli de bază. Măsurile de relaxare rămân, vedem că nu se respecta toate: avem poze de la terase cu mai mulți participanți, e clar că sunt prieteni diferiți care stau acolo și e foarte greu de reglat. Potrivit secretarului de stat, tinerii cred că este vorba de o glumă, după ce au auzit medici spunând că e o simplă gripă: „Am pierdut o parte din populația României care nu mai dă credibilitate autorității”. Arafat a atras atenția că România a reușit să evite un dezastru precum cel din Italia, unde medicii au decis cine se vindecă și cine nu, din cauza lipsei de aparate. „Colegii care au fost în Italia pot să vă spună. Este realitatea unui dezastru adevărat. România a evitat acest dezastru”, a afirmat Arafat.
În 22 mai s-au împlinit două luni de la primul deces provocat de coronavirus în România. Vineri, 26 iunie, bilanțul deceselor a ajuns la 1.579, iar numărul zilnic al îmbolnăvirilor a înregistrat un record: 411 de noi cazuri, unul dintre cele mai ridicate niveluri ale numărului zilnic de îmbolnăviri.
Citește și:
Ne putem infecta cu COVID-19 de mai multe ori! Ce spune Alexandru Rafila