Război total împotriva unei plante

30 august 2017 19:55   Național
Ultima actualizare:

Din „hrana zeilor” a ajuns o buruiană ordinară. Ambrozia, plantă despre care în mitologia greacă se zicea că e mai dulce decât mierea, dă mari bătăi de cap omului modern. Autorităţile locale din mai multe oraşe de la noi vor să o stârpească, iar pe proprietarii de terenuri neîngrijite îi ameninţă cu amenzi de mii de lei.

Poliţiştii locali din Timişoara dau amenzi pe bandă rulantă celor care nu iau măsuri de eradicare a ambroziei. În primele şapte luni ale acestui an, edilii au strâns la buget peste 270.000 de lei din sancţionarea celor care s-au dovedit a fi îngăduitori cu această plantă enervantă. Războiul cu ambrozia a început şi la Bucureşti, unde miercuri edilii au emis o hotărâre de consiliu prin care iau măsuri drastice de distrugere şi de prevenire a răspândirii acesteia. Astfel, orice proprietar de teren, orice asociaţie de locatari şi orice instituţie publică trebuie să se uite bine în ogradă după mizerabila plantă şi să o distrugă imediat.

Amenzile ajung şi la 5.000 de lei

Conform hotărârii de consiliu aprobate ieri folosirea erbicidelor este interzisă, deoarece substanţele chimice pot afecta alte plante sau chiar sănătatea umană. Astfel, cei care au ambrozie în ogradă trebuie să scape de ea prin cosire repetată sau prin smulgerea rădăcinilor. Atenţie! Planta degajă polen, care este responsabil de apariţia iritaţiilor şi alergiilor. Aşa că, mai bine purtaţi mănuşi şi mască. Bucureştenii care nu se vor conforma obligaţiei de a-şi curăţa terenurile năpădite de ambrozie vor fi amendaţi de Poliţa Locală cu până la 2.000 de lei. Persoanele juridice pot primi până la 5.000 de lei pentru aceeaşi abatere. Complementar, primăria ar putea aplica şi o altă sancţiune: o majorare cu 500% a impozitului pe proprietate, ca urmare a neîngrijirii terenurilor.

Reporterii Click! au descoperit miercuri, pe un teren situat lângă linia de cale ferată Bucureşti-Constanţa, o cultură impresionantă de ambrozie. Pe lângă această plantă dezagreabilă, cei care deţin terenul trebuie să stârpească şi gunoaiele aruncate la întâmplare de cei care n-au nici un respect pentru mediu şi pentru proprietatea privată.

De ce trebuie evitată ambrozia

Planta se răspândeşte uşor datorită cantităţii uriaşe de polen. O plantă adultă poate genera peste 60.000 de fructe.  Specialiştii Centrului pentru protecţia plantelor Bucureşti spun că ambrozia nu a fost semnalată în parcuri, ci doar pe suprafeţele neîngrijite, pe ogoare, în culturile de floarea-soarelui şi pe marginea căilor ferate. 

  • Ambrozia provoacă reacţii alergice grave, care debutează cu secreţia nazală apoasă şi continuă cu strănut în rafale. Persoana care a intrat în contact cu ambrozia are senzaţia de nas înfundat şi simte mâncărimi la nivelul nasului şi ochilor. Ochii încep să lăcrimeze, dar alergia se poate manifesta şi prin erupţii şi umflături pe corp. Diagnosticul corect se pune în urma unui test cutanat pentru polenul ambroziei şi cu analize de laborator specifice. Tratamentul alergiei e bazat pe medicamente antiinflamatoare sau pe salinoterapie. Netratată la timp, alergia la ambrozie poate degenera în rinite alergice sau astm bronşic.
Mai multe