Răzbunare cumplită. Casa le-a fost «pictată» cu fecale, cruci şi mesaje ameninţătoare
1 mai 2014 7:11
Național
Ultima actualizare:
O familie din judeţul Argeş trece printr-un coşmar. Oamenii s-au trezit cu casa mânjită cu fecale, iar pe ziduri au fost desenate, cu smoală, cruci şi au fost scrise mesaje ameninţătoare.
Şocanta descoperire a fost făcută de fiica proprietarilor, asistentă medicală, când s-a întors de la serviciu.
Proprietarii casei spun că au avut probleme cu vecinul lor, patronul unui bar din localitate, pe care l-au reclamat în repetate rânduri la Politie şi la Primărie, pentru tulburarea liniştii, potrivit stirileprotv.ro. Aşa că ei cred că acesta a vrut să se răzbune.
Acum, oamenii au depus o nouă plângere la Poliţie.