Razie la toate băncile din Bucureşti după ultimele jafuri

27 decembrie 2012 16:32   Național
Ultima actualizare:

Băncile din Bucureşti au fost luate cu asalt, ieri, de poliţişti. Oamenii legi au verificat sistemul de pază, controalele fiind programate să se încheie în cursul zilei de azi, informează Poliţia Capitalei.

Astfel, sunt evaluate măsurile de securitate care privesc protecţia, manipularea şi transportul de bani, în aşa fel încât riscurile legate de producerea unor jafuri să fie mult reduse.Totodată, aceştia verifică dacă există sisteme de alarmare, dar şi nivelul de vigilenţă în rândul personalului de pază şi gradul de instruire al angajaţilor în cazul unui jaf. Controalele sunt făcute de toţi poliţiştii bucureşteni specializaţi în sisteme de pază, precum şi toţi poliţiştii de proximitate aflaţi de serviciu, sub coordonarea directă a conducerii Poliţiei Capitalei. Acţiunea vine ca urmare a celor două jafuri înregistrate luna aceasta în Capitală, care au vizat sucursale ale băncii Raiffeisen de pe Şos. Olteniţei şi Şos. Pipera. (Andreea Dancu)

Mai multe