Reacția hipermarketului unde se vindeau cireșele cu ”coaja toxică”
Imaginea cu caserola de cireșe pe eticheta căreia scria că se recomandă ca fructele să fie consumate fără coajă a făcut înconjurul rețelelor de socializare luni, 7 mai. Hipermarketul în care a fost făcută fotografia a reacționat prompt și a cerut explicații furnizorului.
Se pare că totul se reduce la o regretabilă eroare umană. Carrefour, hipermarketul unde a fost făcută fotografia cu cireșele ”toxice”, a retras imediat fructele de la vânzare. Pe eticheta caserolei scria că cireșele proveneau din Turcia și fuseseră tratate cu două substanțe interzise în Uniunea Europeană. Prin urmare, se recomanda consumul fără coajă.
Iată mesajul publicat de Carrefour pe pagina de Facebook. ”Mulțumim celor care ne-au alertat cu privire la etichetarea articolului „cireșe casoleta 500 gr”.
Dorim să vă comunicam faptul că produsul respectiv a fost retras de la raft.
Ne-am adresat furnizorului pentru informații suplimentare care ne-a transmis următoarele: din cauza unei regretabile erori umane, informațiile de pe etichetele produsului erau greșite, operatorul furnizorului însărcinat cu tiparirea lor folosind un alt șablon de etichete, destinat unui produs de citrice.
Vă asigurăm că produsul nu reprezintă niciun pericol pentru consumul uman și respectă în totalitate standardele de calitate prevăzute de lege, conform declarației de conformitate provenită de la furnizor.
Ne cerem scuze pentru incident și vă asigurăm că acesta este un caz izolat, importanța pe care o acordăm afișării corecte a etichetelor aplicate pe produse fiind foarte mare.
Vă asigurăm că pentru noi siguranța clienților noștri și respectarea standardelor de calitate pentru produsele comercializate sunt prioritare și reprezintă preocupările noastre permanente.
Mulțumim mult pentru intelegere!”