Reacția Jandarmeriei, după ce un bătrân a fost bătut: „Avem conștiința împăcată”

21 ianuarie 2018 11:37   Național
Ultima actualizare:

Incidentul cu bătrânul filmat în timp ce era lovit cu pumnii de un jandarm a stârnit valuri de revoltă în mediul online și a ajuns și în atenția presei și a autorităților. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spune însă că nu s-a aplicat violența cu intenție și că forțele de ordine au conștiința împăcată.

Pe măsură ce numărul protestatarilor de sâmbătă seara (20 ianuarie) a crescut, jandarmii au reușit cu greu să-i mai mențină organizați, dar când au început să-i trimită acasă, manifestanții s-au opus și a avut loc o mică încleștare. Unii protestatari s-au ales însă cu o bătaie zdravănă din partea unor jandarmi mai puțin toleranți.

„Colegul meu și-a pierdut calmul, nu putem generaliza. Pot să vă asigur că avem reguli destul de clare și de riguroase care vor fi aplicate în toate aceste situații de acest gen. Din poziția pe care o am, nu pot să am comentarii la adresa colegului meu. E un caz izolat, care nu caracterizează Jandarmeria. N-au fost ordine ca intervenția să fie în forță. Legea este singurul nostru partener. Noi suntem liniștiți, avem conștiința împăcată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, conform Realitatea.net.

Mai multe