Reacţia mamei Luizei Melencu la aflarea veştii că fiica ei ar fi în viaţă
Imagini şi poze făcute în urmă cu mai multe săptămâni în Genova răstoarnă toată ancheta ce s-a făcut până acum în cazul crimelor de la Caracal. Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, adolescenta de 15 ani, presupusa victim a mecanicului Gheorghe Dincă, susţine că tânăra ar fi în viaţă , fiind victima traficului de persoane. Bulversată de avalanşa de informaţii contradictorii din ultimele 7 luni de când fiica ei a dispărut, mama Luizei Melencu spune la rândul ei că fata din imagini seamnă bine cu fata ei.
În urma anunţului făcut vineri seară de Alexandru Cumpănaşu, care susţine că ar fi găsit-o pe Luiza în Italia, Monica Melencu, mama fetei, a făcut primele declaraţii. Femeia a declarat la Antena 3 că tânăra care apare în filmuleţ şi în fotografii seamănă foarte mult cu Luiza. Monica Melencu recunoaşte că nu poate fi 100% sigură, însă fata din imagini are multe trăsături comune cu Luiza.
“Am văzut filmulețul. Mi-a arătat o fată. Are foarte multe trăsături cu Luiza. Luiza a fost și în Italia, știa limba. Doar la păr e diferența. Fata
vorbește, o întreabă cineva de preț, câți ani are. S-a oprit o mașină cu doi români acolo. Ea e acolo la prostituție. A zis că tariful e 30. Eram așa bulversată. Noi așa zicem că e Luiza, după canini. E machiată foarte strident, părul lung, unghii albe. Se aude vocea ei, dar nu se aude foarte bine.
Domnul Cumpănașu ne-a pus-o din telefon în telefon. Ne-a sunat cu video. Prima dată au vorbit în italiană, Luiza vorbește perfect italiana. Apoi au întrebat-o în română. A spus că ea e fata din televizor. A spus că da. În a doua poză se aseamănă foarte clar. Iar la nas și la sprâncene mi se pare ceva. Am zis că 100% nu știu dacă e cu ea, dar are trăsături. Ea are niște canini, știți. În video se vedea asta. Noi așa am zis că e Luiza. Ar fi undeva lângă Genova. Am rămas înmărmuriți!”, a declarat Monica Melencu pentru Antena 3.
Informaţia bombă, lansată de Alexandru Cumpănaşu înainte de alegeri
Înscris în cursa pentru Cotroceni, Alexandru Cumpănaşu a lansat această ipoteză bombă vineri seara, cu puţin timp înainte de deschiderea urnelor. "Noaptea trecută am vizitat familia Melencu, cu care am stat de vorbă preț de câteva ore. Am prezentat familiei toate elementele de probe pe care le dețîn cu privire la Luiza. În urmă analizării probelor, am stabilit de comun acord, familia Melencu și cu mine, să ne deplasăm săptămâna viitoare, cât mai curând posibil, la Squadra Mobile (Departamentul Antimafia din Italia) pentru a depune plângere penală precum și toate mijloacele de probă pe care le deținem cu privire la faptul că Luiza este în vuiaţă, dar și cu privire la familia Dincă și vinovăția acestora în acest caz", a notat Alexandru Cumpănaşu pe Facebook. Filmarea a fost făcută pe 12 octombrie.