Reacţii dure după ce concubinajul între homosexuali a fost avizat de deputaţi

23 aprilie 2015 12:14   Național
Ultima actualizare:

Parlamentul României este aproape de adoptarea parteneriatului civil între două persoane, indiferent de sex, după ce marţi, 21 aprilie, Comisia Deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil acest proiect de lege.

La ultimele recensăminte, aproape 1 milion de români au mărturisit că trăiesc în concubinaj. Decizia Comisiei Parlamentare a scandalizat, însă, deja o parte a societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai Bisericii.

România este la un pas de adoptarea parteneriatului civil între două persoane indiferent de sex. Comisia deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil marţi, 21 aprilie, acest proiect de lege. Iniţiativa legislativă urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Ideea a fost lansată în aprilie 2013 la Constanţa, stârnind controverse aprige. Parteneriatul civil e un contract încheiat în faţa unui notar public între două persoane adulte de sex diferit ori de acelaşi sex, care consimt să convieţuiască„ în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc şi a egalităţii în drepturi“. Practic, el ar legaliza „uniunea consensuală“, popularul concubinaj în care trăiesc aproape 1 milion de români. Aici ar interveni marea schimbare: de acelaşi drept ar beneficia şi cuplurile de acelaşi sex.

"Nu" hotărât!

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie este o alianţă informală de ONG-uri „pentru apărarea familiei şi libertăţilor“, care a transmis Senatului un memoriu prin care solicita respingerea proiectului. Activiştii l-au certat pe premierul Victor Ponta care a declarat că „societatea nu este pregătită încă“ pentru recunoaşterea cuplurilor gay. „Înţelegem că cineva se ocupă ca, pe viitor, lucrurile să se schimbe. Societatea «nu este pregătită încă» pentru că este aşezată încă pe principiile morale solide pe care s-a clădit Europa creştină şi civilizaţia modernă. Religiile majore ale lumii au valorile fundamentale neschimbabile în timp. Viziunea Ortodoxiei, a Catolicismului, a Iudaismului etc. asupra familiei nu s-a modificat şi nici nu se va putea modifica fără ca acestea să-şi nege fundamentele. Nu dorim să trăim într-o ţară în care bărbaţii şi femeile vor fi înlocuiţi de un «Om Nou», de «genul neutru» şi în care se practică o pretinsă căsătorie, indiferent de sex. Este un adevăr simplu: familia se întemeiază doar pe legătura specială între un bărbat şi o femeie, uniţi prin căsătorie“, arată membrii coaliţiei.

Părintele Eugen Tănăsescu, împotriva proiectului

Părintele Eugen Tănăsescu, blogger “Adevărul”, explică de ce parteneriatul civil nu este recomandabil unei societăţi creştine, oricât de modernă ar vrea să fie. „Proiectul împachetează şmechereşte două chestiuni socotite imorale în creştinism: concubinajul şi parteneriatele gay, care a mai fost respins de Parlament. Nu de acestea are nevoie societatea românească acum. N-o spun eu, a spus-o Senatul care a respins acest proiect şi care în Avizul Consiliului Legislativ atrage atenţia că Remus Cernea invocă în mod irelevant europenizarea acolo unde nu este cazul, căci parteneriatul civil «nu este supus reglementării la nivelul Uniunii Europene». Eventual parteneriatul reglementează doar regimul bunurilor materiale“, este de părere preotul Tănăsescu. El vede proiectul ca fiind un efect al secularismului, care pune în discuţie încrederea în instituţia căsătoriei. „Practic, legea vrea să transforme negrul în alb, căci scopul principal este să ofere o cale de convieţuire şi de partajare a unor bunuri celor ce nu doresc să convieţuiască în căsătorie. Un paradox deci: nu vrei să ai drepturi şi obligaţii în cadrul familiei, dar vrei totuşi să fii împreună cu cineva. În creştinism asta se cheamă concubinaj: vrei beneficii, dar fără obligaţii. Fuga de răspundere însă este cale către promiscuitate şi decadenţă, aşa că nu cred că deputaţii vor putea legifera aşa ceva“, arată preotul-blogger.

„Concubinajul, dimpotrivă, exploatează prin sclavie sentimentală. Nu putem să ne tratăm semenii ca pe obiecte de care ne folosim o perioadă, după care le aruncăm când nu ne mai sunt de folos. Nu-mi pot închipui că deputaţii vor pune dinamită la temelia uneia dintre puţinele instituţii care mai susţin iubirea, demnitatea şi responsabilitatea în societate: familia“, îşi exprimă convingerea părintele Eugen Tănăsescu.

Cine susţine proiectul

„Parteneriatul civil se aplică deja în majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Este o instituţie care le permite celor care convieţuiesc în baza afecţiunii, în baza respectului reciproc, să poată să beneficieze de un minimum de drepturi. De exemplu, dacă unul dintre cei 2 parteneri îşi pierde viaţa, celălalt să poată să moştenească o parte din averea dobândită în comun. Dacă cei doi membri ar dori să contracteze un credit, să o poată face însumând veniturile celor doi. Dacă unul dintre cei doi are nevoie de îngrijiri medicale, celălalt partener să poată să fie considerat aparţinător. Acestea sunt chestiuni de viaţă care se pot întâmpla oricui. În plus, peste 800.000 de cetăţeni români - circa 4% din populaţie - au declarat că trăiesc în aceste uniuni consensuale, nu sunt căsătoriţi, au şi copii. O astfel de reglementare ar veni în întâmpinarea a sute de mii de cupluri“, a argumentat iniţiatorului Remus Cernea. El precizează că legea este construită pentru a nu exista nici un fel de discriminare, nici măcar sexuală, potrivit adevarul.ro.

"Menţionez că nu trebuie făcută confuzia între căsătorie şi parteneriat civil. Căsătoria e o chestiune distinctă, neafectată în niciu n fel de existenţa parteneriatului civil“, a adăugat parlamentarul Remus Cernea

Ce prevede parteneriatul civil 

Iată câteva dintre drepturile prevăzute de proiectul de lege!

- Bunurile dobândite pe perioada parteneriatului civil, de oricare dintre parteneri, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale celor doi parteneri, cu excepţia cazurilor în care cei doi parteneri au decis contrariul prin contractul de parteneriat civil.

- Veniturile celor doi parteneri vor fi considerate împreună la calculul venitului minim garantat în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; în cazul contractării unui credit bancar se vor lua în calcul veniturile celor doi parteneri.

- Serviciile medicale necesare unuia dintre parteneri care nu deţine o asigurare medicală se pot acorda în baza asigurării medicale a celuilalt partener civil; în cazul spitalizării unuia dintre parteneri, celălalt este considerat aparţinător.

- În cazul decesului unuia dintre parteneri, partenerul supravieţuitor are drept de moştenire atunci când vine în concurs cu oricare din clasele de moştenitori, drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor primite de cei doi parteneri pe durata parteneriatului civil, precum şi drept de abitaţie asupra casei de locuit.

- Partenerul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş în condiţiile art. 83-93 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale legislaţiei în materie în vigoare.

- Oricare dintre cei doi parteneri are dreptul de a continua contractul de închiriere a locuinţei în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia. 

Mai multe