Refinanţezi creditul la aceeaşi bancă? S-ar putea să te coste mai mult!
Câteva bănci au oferte diferite pentru refinanţare. În funcţie de banca unde a fost făcut iniţial creditul, sunt percepute costuri mai mari clienţilor care doresc să îşi refinanţeze împrumuturile în cadrul aceleiaşi bănci. Deci, atenţie, pentru că este posibil să te păcăleşti şi să scoţi mai mulţi bani din buzunar. Specialiştii conso.ro îţi spun tot ce trebuie să ştii!
UniCredit Ţiriac Bank practică o dobândă mai mare cu 1 punct procentual clienţilor proprii în cazul refinanţării creditelor de nevoi personale (ofertă fără comisioane).
BCR diferenţiază ofertele prin eliminarea comisionului de analiză dosar pentru clienţii care îşi aduc creditele de la alte bănci. Clienţii existenţi plătesc un cost suplimentar de 250 de lei dacă optează pentru refinanţarea creditului de nevoi personale intern.
La Banca Românească situaţia este însă inversă, aceasta încurajând refinanţarea internă în cazul unui credit ipotecar. Astfel, clienţii existenţi ai băncii care optează pentru un astfel de împrumut nu mai trebuie să plătească comisionul de analiză dosar de 1000 de lei sau 500 de euro, în funcţie de moneda de acordare.
Refinaţarea poate reprezenta o soluţie avantajoasă pentru cei care doresc să plătească o rată lunară mai mică. Atunci când se obţine un credit de refinaţare trebuie urmaţi însă câţiva paşi pentru ca noul împrumut să fie cu adevărat mai avantajos din punct de vedere al costurilor.
La alegerea unui credit de refinanţare, clienţii trebuie să compare DAE, la fel ca şi în cazul creditelor obişnuite, iar aceasta să fie calculată în funcţie de caracteristicile creditului vechi. De exemplu, dacă soldul actual al creditului este de 4537 euro, iar perioada rămasă până la rambursarea integrală este de 3 ani şi jumătate, şi calculul aferent creditului de refinanţare trebuie să fie tot pentru 4537 euro şi trei ani şi jumătate. Dacă se face calculul pentru un credit de refinanţare pe cinci ani, atunci, rata va fi mai mică, chiar dacă dobânda e mai mare.
Datoria faţă de bancă nu e dată doar de rata lunară. E important ca suma totală plătită până la finalul creditului să se reducă în urma refinanţării. Dacă se prelungeşte termenul de plată, este foarte uşor ca rata lunară să scadă, însă acest lucru poate duce la creşterea costului total al creditului. Prelungirea termenului este o soluţie reală pentru cei care înţeleg costurile acestei operaţiuni, dar le acceptă pentru beneficiul de a avea o rată mai mică, mai uşor de suportat lunar.
Obţinerea unei sume suplimentare e o altă opţiune ce apare în cazul refinanţării. Trebuie ştiut însă că orice sumă suplimentară presupune costuri suplimentare. Astfel, dacă nu aveţi neapărat nevoie de aceşti bani, nu e recomandat să vă creşteţi artificial datoria către bancă.
- Te-ai săturat să plăteşti mai multe credite diferite în acelaşi timp, pe care, eventual, le ai şi la bănci diferite şi vrei să ai o singură rată pe lună care să le cumuleze pe toate. - Ai un singur credit, însă rata lunară este peste ceea ce îţi permiţi să plăteşti lunar şi vrei să achiţi mai puţin. - Ai nevoie de bani în plus şi optezi pentru un credit mai mare prin care să refinanţezi suma sau sumele rămase de rambursat din creditele anterioare.