Refugiul montan Iezer, cel mai mare din România a fost distrus de turiști după o petrecere

19 februarie 2021 1:26   Național
Ultima actualizare:

Refugiul montan Iezer, aflat în masivul Iezer-Păpușa a fost vandalizat zilele trecute. Salvamont Argeș a publicat, pe pagina de Facebook, imagini cu ușa deteriorată a refugiului, dar și cu salteaua ruptă.

Unii oameni lasă amintiri plăcute și în piatră, alții distrug orice, oricum, oriunde. Ultimul exemplu despre cei din urmă a fost oferit acum două zile de reprezentanții Salvamont Argeș care au făcut publice imagini cu refugiul montan Iezer vandalizat.

Cum au găsit salvamontiștii refugiul montan Iezer

”Vă mulțumim pentru faptul că aveți grijă de munca noastră! Ușa de termopan spartă cu piciorul și salteaua făcută praf“, se arată în postarea celor de la Salvamont. Membrii Salvamont Argeș au postat imaginile pe o rețea de socializare pentru a trage un semnal de alarmă privind gradul de educație și respect față de munte al unora dintre semenii noștrii. Potrivit dcnews.ro, pentru că mulți dintre cei care au văzut imaginile s-au îndoit că distrugerile au fost făcute de oameni și au dat vina pe fiarele sălbatice, salvamontiștii au revenit cu precizări:”Mulți au spus că a fost un animal, dar un animal nu sparge ușa cu piciorul să intre să doarmă noaptea. De când e refugiul, din anii `70, nu a fost niciun animal” a declarat pentru argesplus.ro, Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș.

De ce este unic refugiul Iezer

Refugiul Iezer, cel mai mare şi mai vechi refugiu montan din ţară, a fost modernizat în vara anului 2018 către un ONG din Bucureşti şi de către formaţia Salvamont Câmpulung Muscel. Refugiul, care a fost construit în 1939, se află la cea mai mare altitudine din România – 2.165 metri – şi poate găzdui 30 de persoane.

Citiți și

Cabană distrusă de flăcări la Satu Mare

Ce-a nins, la munte! Două grupuri de turiști s-au și rătăcit

Mai multe