Regele Mihai dorește să se întoarcă în România pentru funeraliile Reginei Ana

3 august 2016 23:53   Național
Ultima actualizare:

Regele Mihai a declarat că dorește să se întoarcă în România pentru a participe la ceremonia de înmormântare a Reginei Ana. Medicii au spus că starea de sănătate a acestuia este stabilă și poate călători cu avionul, dar nu a fost încă luată nicio decizie concretă de revenire în țară.

În prezent, Regele Mihai locuiește în orașul Aubonne, din Elveția, locul unde cuplul regal a locuit în ultimii ani, informează Digi24.ro. Tot în Elveția se află și patru dintre fiicele regelui.

Regina Ana a murit luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din orașul Morges. Un preot a oficiat o ceremonie religioasă la căpătâiul reginei imediat după ce aceasta s-a stins din viață, în prezența a trei dintre fiicele lui Mihai - Margareta, Sofia şi Maria.

Guvernul a aprobat, miercuri, 13 august, zi de doliu naţional când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.

Mai multe