Regele Mihai împlineşte 91 de ani. Iată cum arată piaţeta amenajată în cinstea sa
Regele Mihai I al României va avea, de joi, o piaţetă în centrul Bucureştiului care îi poartă numele. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Capitalei, locul se doreşte a fi un spaţiu public-simbol al istorie naţionale.
Locul amenajat în cinstea înaltului suveran, aflat la intersecţia Şos. Kiseleff-strada Arhitect Ion Mincu, cuprinde un spaţiu public dotat cu elemente de mobilier stradal şi un ansamblu statuar în care tronează bustul Majestăţii Sale şi un basorelief reprezentând coroana regală. Monumentul, amenajat de Primăria Capitalei, va fi inaugurat joi, la ora 11.00, cu ocazia aniversării a 91 de ani de viaţă ai marelui suveran, în prezenţa primarului general Sorin Oprescu şi a reprezentanţilor Casei Regale a României. Piaţeta a fost amenajată în apropierea casei în care Majestatea Sa a copilărit, alături de mama acestuia, Regina Elena.
Ceremonia închide traficul în centru
În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră Bucureşti va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, şi pe strada Arhitect Ion Mincu, între Bd. Aviatorilor şi Bd. Ion Mihalache, mâine, în intervalul orar 10.30 – 13.00.
Rute ocolitoare:- Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Ion Mihalache;- Şos. Kiseleff – Bd. Constantin Prezan – Bd. Aviatorilor – Piaţa Victoriei;- Bd. Aviatorilor – Bd. Constantin Prezan – Piaţa Arcul de Triumf – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Ion Mihalache.