Regele Mihai se întoarce acasă după 1.116 zile
Curg lacrimi, se aprind lumânări şi se înalţă rugăciuni pentru odihna Regelui Mihai, trecut în nefiinţă marţi, 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia. Zeci de oameni şi-au aşternut deja gândurile în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş, alţii au adus flori la Palatul Regal. Tristeţe nemărginită la plecarea dintre noi a ultimului Rege al României, pentru care ţara va ţine trei zile de doliu.
În iunie 2008, Regele Mihai păşea pentru prima oară, după 60 de ani, în Castelul Peleş, pe la intrarea de onoare a reşedinţei regale din Sinaia. Se întorcea acasă, la Peleş, locul mult iubit. Ieri, când ceasul arăta ora 11.00, o carte de condoleanţe a fost deschisă în vestibulul intrării oficiale pentru ca oamenii să-şi aştearnă gândurile, la plecarea Regelui în Ceruri.
„S-a stins un mit. Credeam încă în ceva. Rămas bun, Majestate”, a scris unul dintre turiştii care au vizitat Castelul Peleş. „Drum lin, Majestate”, „Un mare om. Respect din tot sufletul. Vă mulţumesc că am trăit în timpul dumneavoastră”, au scris alţii. Printre cei care au vrut să aducă un ultim omagiu s-a numărat şi o româncă stabilită de ani buni în Spania şi care a venit în vizită în ţară. „Foarte greu, după atâţia ani în care am fost plecată afară. Tot timpul l-am respectat pe Rege şi este o tristeţe pentru mine, acum, că a murit. Multe condoleanţe”, a spus femeia. La rândul său, un moţ din judeţul Cluj a venit la Peleş pentru a păstra un moment de reculegere. „Sunt foarte emoţionat. Nici nu am cuvinte să vă descriu. Am vrut să păstrez un moment de reculegere aici”, ne-a mărturisit Marian Tripon.
Între timp, în Elveţia, la reşedinţa Regelui din Aubonne, familia, angajaţii Casei Regale, măicuţele care l-au îngrijit pe Rege în ultimul an, IPS Mitropolitul Iosif şi un preot ortodox de la Mitropolia Europei Occidentale au rostit o primă rugăciune, marţi seară. De altfel, în fiecare seară, până duminică, 10 decembrie, vor fi spuse rugăciuni la reşedinţa din Aubonne, locul în care Regele s-a stins.
De asemenea, în mai multe biserici din ţară s-au făcut slujbe pentru Rege, iar, miercuri, 6 decembrie, Guvernul a decis ca ţara să fie în doliu în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie. În aceste zile, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României şi drapelul Uniunii Europene. De asemenea, posturile naţionale de radio şi televiziune, dar şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru zilele de doliu sunt amânate.
Pentru ultima oară, Regele se va întoarce în ţară, miercuri, 13 decembrie, după 1.116 zile în care, fără să vrea, din cauza bolii necruţătoare de care a suferit, a stat departe de România. Ultimul exil s-a încheiat. Acum, se va putea odihni pentru totdeauna acasă!