Regina Sofia a Spaniei, îndurerată la căpătâiul verișorului preferat, Regele Mihai
Regele Juan Carlos și Regina Sofia au ajuns la Palatul Regal, vineri, 15 decembrie să-și ia la revedere pentru totdeauna de la Regele Mihai. Reginei Sofia i s-a putut citi pe față durerea.
Cei doi monarhi au ajuns la Palatul Regal în jurul orei 20:50, au fost conduși în Sala Tronului. Juan Carlos și Sofia s-au oprit mai întâi la cele cinci fiice ale Regelui Mihai și le-au transmis condoleanțe. Semn clar al relației apropiate, le-au luat în brațe pe fetele îndoliate, iar ele le-au răspuns cu reverenţe. Apoi, Sofia și Juan Carlos s-au dus la sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care regina l-a numit verișorul ei preferat. Regina Sofia nu și-a ascuns niciun moment durerea care i s-a putut citi cu lejeritate pe chip. S-au rugat câteva clipe, iar apoi s-au îndreptat spre zona în care se afla familia regală.
Înainte de a părăsi Sala Tronului alături de Sofia și Juan Carlos, cele cinci fiice ale Regelui Mihai au trecut pe la sicriul tatălui. Vizibil afectată, Majestatea Sa, Margareta nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Conform Tvr, Regele Mihai și Regina Sofia aveau o relație apropiată, cei doi nu doar că se înrudeau, se asemănau și printr-un trecut mai trist, ambii fiind exilați.
„Nu ne apropie doar relația de rudenie, ci și destinul istoric. La fel ca și noi, regina Sofia știe ce înseamnă exilul", spunea Regele Mihai I.
Înainte de cei doi regi ai Spaniei, Henric, Marele Duce de Luxemburg, a venit şi el la căpătâiul lui Mihai. El a salutat cordial familia îndurerată și apoi a ocupat un loc pe un scaun rezervate familiei și invitaților speciali. Regele Carl Gustaf al Suediei şi Regina Silvia au fost şi ei vineri la Palat, pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul rege al României.
Prințul Charles a ajuns în România, a aterizat pe aeroportul Aurel Vlaicu, însă nu va fi prezent la Palatul Regal pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Se pare că Prințul Moștenitor va fi prezent doar la slujba de înmormântare din București, dar programul lui în România, nu a fost confirmat oficial. Casa Regală a Marii Britanii are relații de rudenie cu cea din România din 1914. Prințul Charles are mai multe proprietăți și domenii.