Regizorul Mihnea Columbeanu, suspectat de pornografie infantilă, a fost arestat
Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu, suspectat de pornografie infantilă, a fost arestat preventive. Curtea de Apel Bucureşti a luat această decizie, prin care a fost admis recursul procurorilor faţă de cercetarea acestuia sub control judiciar.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 18 iulie, cercetarea sub control judiciar a lui Mihnea Columbeanu, după ce acesta fusese reţinut cu o zi înainte. În motivarea deciziei luate de Tribunalul Bucureşti s-a arătat că nu se poate spune că lăsarea acestuia în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Hotărârea Tribunalului Capitalei a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis, ieri, arestarea lui Columbeanu, informeză Mediafax. Decizia Curţii de Apel este definitivă. Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu, de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul "Mike", apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice. Vorbim despre 31.036 fişiere cu conţinut pornografic cu minori, ajunse în spaţiul public, În locuinţa acestuia au fost găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale. Procurorii l-au reţinut, în 17 iulie, pe regizorul de film, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată.