Remuşcările femeii care l-a crescut pe Nicu, orfanul sinucigaş

9 decembrie 2015 11:13   Național
Ultima actualizare:

Nicolae Cristea, băiatul în vârstă de 19 ani, din Craiova, care s-a sinucis, duminică, aruncându-se de pe un bloc turn din oraş, avea o poveste tragică de viaţă. Femeia care timp de trei ani l-a avut în asistenţă maternală pe orfan a declarat că acesta era deseori pedepsit la centrul social în care locuia şi că suferea enorm de singurătate.

Băiatul a fost abandonat la naştere de părinţi şi locuia într-o casă de tip familial aflată în administrarea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Craiova.

Mariana Voinea, asistentul maternal din comuna doljeană Sadova, cea care l-a crescut, a povestit cu lacrimi în ochi că Nicolae a suferit enorm după ce a aflat că cea mai bună prietena a lui, Cristina, s-a sinucis cu doar cinci zile înainte ca el să recurgă la acelaşi gest.

«Spunea că nu mai suportă să stea în orfelinat»

„Parcă nu-mi vine să cred că s-a sinucis. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe pentru el, asta îmi reproşez din tot sufletul. Când vorbeam cu el la telefon, îmi spunea că nu mai suportă să stea în orfelinat, că vrea să se întoarcă la mine. Eu, pentru el, eram «mami», iar el pentru mine nu era un copil de la orfelinat, de la un centru de tip familial, era ca şi băiatul meu. Camera lui a rămas exact aşa cum a lăsat-o în luna ianuarie, când a venit să mă viziteze”, a povestit Mariana Toma, cea care l-a avut în asistenţă maternală pe Nicolae, potrivit adevarul.ro.

«Mă suna plângând şi mă implora să-l ajut»

Femeia a mai povestit că se simţea neînţeles şi suferea că a fost părăsit de la naştere de familie. „Nu înţelegea de ce familia lui a putut să crească şase copii, iar pe el nu. Nicu suferea mult, dar nu dorea să se vadă acest lucru. Mie-mi spunea mereu asta, însă celor de la centru le ascundea. A postat pe Facebook un mesaj de adio, dar cei de la Direcţie nu au ţinut cont de acest aspect. Nu înţeleg de ce i-au dat bilet de voie ca să plece în seara respectivă. Am aflat de la un coleg că fiul meu s-a aruncat de la etajul zece al blocului, mie nu mi-a spus nimeni nimic. Nicu era pedepsit de multe ori de angajaţii de la casa de tip familial. Pe el îl afecta mult, mă suna plângând şi mă implora să-l ajut. L-au luat de la mine pe motiv că nu aveam condiţii. Când veneau în vizită verificau să vadă dacă am şi praful şters. Păi, trei ani am avut condiţii, iar după, nu?”, a mai spus Mariana Voinea.

Au lăsat mesaje de adio înainte de sinucidere

Cristina, în vârstă de 14 ani, s-a spânzurat de o ţeavă de gaze de dorul mamei adoptive. La două zile de la tragedie, Nicu s-a aruncat de pe un bloc de zece etaje aflat în construcţie, pentru că se simţea singur. Băiatul, care era prieten foarte bun cu Cristina, a fost foarte afectat de vestea sinuciderii fetei. Înainte să îşi pună capăt zilelor, adolescenta a lasat un mesaj de adio, adresat asistentei maternale, pe care a considerat-o totdeauna mamă. „Mami, te iubesc. De ce v-aţi răcit de mine şi nu m-aţi luat?”.

Mai multe