Reprezentant NATO în România, găsit mort într-un complex rezidenţial din Bucureşti

11 martie 2021 22:28   Național
Ultima actualizare:

Un reprezentant NATO în România a fost găsit mort, joi seara, 11 martie, într-un complex rezidenţial din Bucureşti. Acesta avea 50 de ani și ar fi murit, cel mai probabil, în urma unui infarct.

Primele informaţii arată că bărbatul, cetăţean american, locuia în complexul rezidenţial şi şi-a petrecut seara la piscină şi la saună alături de un coleg. Colegul respectiv ar fi plecat mai devreme, să facă un duş, iar ulterior l-ar fi găsit mort pe acesta.

Bărbatul avea în jur de 50 de ani, iar primele semnale arată că ar fi murit în urma unui infarct. Procurorii de la Parchetul Militar au deschis un dosar penal în acest caz însă cel puţin deocamdată nu există suspiciuni în legătură cu moartea reprezentantului NATO în România, potrivit observatornews.ro.

Mai multe