Restaurantul Insula din Neptun a luat foc în zori VIDEO EXCLUSIV

26 iulie 2015 7:12   Național
Ultima actualizare:

Momente de coşmar duminică (26 iulie) în zori, în staţiunea Neptun de pe litoralul românesc. Restaurantul Insula, aparţinând de hotelul cu acelaşi nume, a ars ca o torţă.

Incendiul a izbucnit duminică dimineaţa, în jurul orei 4.30, şi timp de aproximativ 4 ceasuri pompierii s-au chinuit să stingă focul. La faţa locului au venit trei autospeciale de la Mangalia, cel puţin un echipaj de ambulanţă şi poliţie, plus încă trei autospeciale de la staţia din Tuzla. Un număr de 27 de pompieri militari au participat la operaţiune.

Când au văzut focul, unii angajaţi ai restaurantului de cinci stele din Neptun au început să ţipe speriaţi şi să plângă. Turiştii cazaţi la hotelul de care este legat restaurantul au fost evacuaţi. Din fericire, doar câteva persoane au suferit răni uşoare şi arsuri minore.

„Am crezut că murim acolo. Bine că am scăpat cu viaţă. Tremur şi acum de frică”, a declarat un angajat reporterului Click!

„Am bătut la toate uşile hotelului ca să evacuăm. A fost stare de urgenţă, familii cu copii mici au ieşit în curte, a fost iadul pe pământ”, a spus un alt salariat al restaurantului Insula.

În îmbulzeala creată, o fată s-a urcat speriată pe acoperiş, crezând că scapă de flăcări. Pompierii au coborât-o pe o scară în timp util.

Cauza incendiului nu este clară. Unii angajaţi cred că a fost un scurtcircuit, alte persoane bănuiesc că focul ar fi putut izbucni de la resturile de ţigări uitate aprinse într-una din camerele de la mansardă. La ora 4.30 la restaurant mai erau doar angajaţii, care se pare că aveau o mică petrecere. Turiştii plecaseră demult. O anchetă se află în desfăşurare.

Mai multe