Restricții în vigoare de luni. Nunțile și botezurile, total interzise. Certificatul verde, obligatoriu în aproape toate locurile
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi seară, că restricţiile care se au în vedere de luni presupun impunerea certificatului verde în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii. Evenimentele private de orice fel vor fi total interzise.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) se reuneşte, vineri, pentru a stabili lista completă a restricţiilor care se vor aplica de luni. Se are în vedere impunerea certificatului verde pentru majoritatea activităţilor, interzicerea evenimentelor private şi restricţii de circulaţie. De asemenea, masca de protecţie va redeveni obligatorie în toate spaţiile.
CNSU se reuneşte, vineri, de la ora 13.00, pentru a stabili lista concretă a măsurilor şi a restricţiilor care se vor aplica începând de luni. Ulterior, aceste măsuri vor fi aprobate de către Guvern, Executivul fiind convocat pentru ora 14.00. După aprobare, măsurile vor fi publicate în Monitorul Oficial şi vor intra în vigoare începând de luni, aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
Ce restricții pregătesc autoritățile
Pe lângă vacanţa forţată a elevilor, de două săptămâni, se au în vedere impunerea certificatului verde pentru majoritatea activităţilor, interzicerea evenimentelor private şi restricţii de circulaţie. De asemenea, masca de protecţie va redeveni obligatorie în toate spaţiile.
Vacanța elevilor, care este propusă pentru o perioadă de două săptămâni, dacă nu va produce efecte pozitive, ar putea fi prelungită, a declarat ministrul interimar al sănătății, Cseke Attila, joi seara, la Digi24.
„Dacă nu se produce un efect în sensul pozitiv, pe acest segment, există toată posibilitatea de a prelungi această măsură”, a declarat Cseke Attila, referindu-se la vacanța în care intră școlile.
Unde se va folosi certificatul verde
El a explicat că efectul măsurilor se vede după cel puțin 10-14 zile. „Atunci poți să vezi dacă efectul a fost semnificativ sau mai puțin semnificativ și atunci anumite măsuri pot fi înăsprite, dacă nu sunt îndestulătoare, sau unele măsuri pot fi prelungite”, a spus Cseke Attila.
Cseke Attila a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, unde se va impune certificatul verde începând de luni. În afară de magazinele alimentare, de farmacii, unde evident trebuie păstrat accesul și pentru cei nevaccinați, pentru că este o vorba despre o necesitate zilnică, în toate celelalte instituții va fi cerut vizitatorilor certificatul verde, a spus Cseke Attila.
El a precizat că este vorba și de instituții publice, și de administrația publică centrală și locală, dar și de sfera privată, unde probabil măsura va fi propusă pentru birouri, pentru firme care au mai mult de 50 de angajați. „Pentru salariați, pentru angajații din acea instituție, nu putem să propunem, pentru că aici trebuie să mergem în Parlament, fiind vorba de dreptul constituțional la muncă”, a spus ministrul interimar al sănătății, precizând că este vorba despre „vizitatori”. El a spus însă că în cazul companiilor, recomandarea categorică a autorităților este să-și verifice angajații.
„Această propunere se va regăsi sub formă de amendament la proiectul de lege pe care îl avem în Parlament, dar nu poate guvernul, prin hotărâre de guvern, astăzi fiind un guvern interimar, să facă acest lucru. Ar putea s-o facă un guvern care se formează”, a menționat Cseke Attila.
Interdicție totală pentru evenimente private
În ceea ce privește evenimentele private - nunți, botezuri, onomastică etc. - va fi o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde. „Din păcate, realitatea practică ne-a arătat că nu am reușit să controlăm”, a explicat Cseke. El a adăugat că în acest domeniu, sancțiunile sunt mult mai ușor de pus în aplicare. În rest, restaurantele, cafenelele vor rămâne deschise pentru cei vaccinați.
Citește și:
Certificat verde, obligatoriu în Sănătate? Propunere de sancțiuni: amendă de 50.000 de lei
Lista statelor cu risc epidemiologic, actualizată: Belgia, Austria, Grecia, în zona roşie