Restricţii la pelerinajul de la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanţa. Credincioşii vin aici în fiecare an

29 noiembrie 2021 5:51   Național
Ultima actualizare:

În fiecare an, la 30 noiembrie, Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin, din judeţul Constanţa, este loc de pelerinaj pentru mii de creştini. Nici anul acesta nu va fi diferit, numai că acum se vor aplica anumite restricţii.

Autorităţile au anunţat că permit pelerinajul la locul de cult, însă doar cu respectarea unor reguli precise. După cum informează adevarul.ro, Prefectul Silviu-Iulian Coşa, a anunţat că purtarea măştii este obligatorie pe tot parcursul pelerinajului. Personalul de cult trebuie să se asigure că este păstrată o distanţă de cel puţin 2 metri între participanţi şi să realizeze un triaj observaţional (cine prezintă semne, cum ar fi tuse, strănut, rinoree nu va avea acces). Totodată, aceştia vor trebui să dezinfecteze periodic toate obiectele şi suprafeţele frecvent atinse. 

«Facem apel la conştiinţa enoriaşilor»

”Nimeni nu poate interzice dreptul la credinţă, autorităţile doar facilitează desfăşurarea unui eveniment religios, cu respectarea unor norme pe care, personal, le consider de bun simţ. Fac apel la conştiinţa tuturor enoriaşilor. Acelaşi lucru îl aşteptăm şi de la personalul de cult, care va beneficia de sprijinul şi ghidarea forţelor MAI”, a spus, printre altele, reprezentantul Guvernului în judeţul Constanţa. 

La rândul său, arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a chemat credincioşii din toată ţara la pelerinajul de Sfântul Andrei, apostolul declarat ocrotitorul spiritual al românilor. Într-o intervenţie la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, el a declarat: ”Sfântul Andrei ne-a născut la această viaţă nouă, ne-a dăruit să-i fim ai lui Hristos. Sărbătoarea o vom ţine cu multă bucurie, cu multă însufleţire. Anul acesta, rata de infectare a scăzut foarte mult, iată că şi în Bucureşti a scăzut sub 3%, eu invit pe toţi credincioşii din toată ţara să vină. Dacă vrea şi preşedintele, şi noul prim-ministru, care este un om credincios, un om de... aşa, parlamentari, miniştri, primari, preoţi, prefect, care-s de-aici, de-ai noştri. Vom avea priveghere luni seara de la ora 17, iar Liturghia solemnă va fi marţi, 30 noiembrie“, a precizat Teodosie, conform adevarul.ro.

Sfântul Andrei a locuit în acea peşteră

Andrei, Întâul Apostol al lui Hristos, Întâiul Ucenic şi întâiul venit pe meleagurile noastre să propăvăduiască religia creştină, a poposit pe teritoriul Dobrogei de astăzi, iar peştera în care a vieţuit a fost localizată de teologi în sud-vestul judeţului Constanţa, lângă comuna Ion Corvin. Mănăstirea ridicată aici, pe locul „primei biserici creştine“ denumite şi „Bethleemul românesc“, primeşte pelerini tot timpul anului, iar în ziua de 30 noiembrie organizează marea sărbătoare a Sfântului Andrei. 

Mai multe