Reţea de proxenetism şi trafic de persoane din Hunedoara, destructurată de poliţiştii şi procurorii DIICOT
Zece persoane au fost duse la audieri, iar faţă de patru dintre ele a fost luată măsura controlului judiciar, în urma a cinci percheziţii făcute de poliţiştii şi procurorii DIICOT Timişoara, în judeţul Hunedoara, la membrii unei reţele de trafic de persoane şi proxenetism.
Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei Judeţene Timiş, percheziţiile au avut loc în localităţile Petrila şi Cîmpa din judeţul Hunedoara, la o grupare specializată în racolarea de tinere provenind din medii dezavantajoase social şi financiar şi constrângerea acestora la practicarea prostituţiei. ”În fapt, începând cu anul 2019, 4 bărbaţi ar fi racolat două tinere, de 19 şi 20 de ani, prin metoda „loverboy”, iar ulterior le-ar fi constrâns pe fete, prin acte de ameninţare, să practice prostituţia, în interesul lor financiar. Bărbaţii în cauză ar fi postat pe un site anunţuri însoţite de fotografii, în care ar fi apărut tinerele în diverse ipostaze şi prin intermediul cărora ar fi racolat clienţii”, se arată în comunicat. Zece persoane au fost duse la audieri, iar faţă de patru persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar. Conform DIICOT, membrii reţelei sunt suspectaţi de trafic de persoane şi proxenetism, potrivit news.ro.