Reţinut după ce a violat o fată de 14 ani, pe câmp

21 martie 2017 21:48   Național
Ultima actualizare:

Caz tulburător în judeţul Olt. Un bărbat de 24 de ani, din comuna Rotunda, a fost reţinut, luni, 20 martie, fiind acuzat că a obligat o fată de 14 ani să întreţină relaţii sexuale cu el.

Ionuţ Daniel Jitianu, zis “Jiti Mondialu”, a contactat-o telefonic pe fată, în data de 23 decembrie 2016, propunându-i să iasă în oraş cu el şi cu alţi amici. Copila a fost de acord, astfel că a mers cu el şi cu încă şase persoane la o discotecă din comuna Vădastra. După ce au părăsit localul, cu toţii s-au urcat în maşina lui Jitianu şi au plecat spre casă.

La un moment dat, bărbatul le-a cerut celor şase persoane să coboare din autoturism, el plecând în trombă şi, apoi, oprind maşina pe un câmp. Iniţial, i-a propus fetei să facă sex, dar aceasta a refuzat. Jitianu a lovit-o, i-a luat telefonul şi a obligat-o să-i facă sex oral. În acest timp, el a fotografiat-o şi i-a trimis pozele Florentinei Natalia Sărdar. Femeia a salvat fotografiile în telefonul ei şi, ulterior, le-a trimis mai multor persoane din Caracal.

Mai multe