Robert Turcescu: "Dragnea se comportă de parcă ar conduce cireada de vaci de pe câmp"

9 ianuarie 2017 18:07   Național
Ultima actualizare:

Robert Turcescu a tunat și a fulgerat luni, 9 ianuarie, în Parlament. Vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară și-a exprimat indignarea cu privire la hotărârea de ultim moment al lui Liviu Dragnea de a convoca o ședință extraordinară în Camera Deputaților.

"Eram la piață, îmi făceam cumpărăturile. Am aflat de la radio, în timp ce-mi urcam cumpărăturile în mașină, că avem sesiune extraordinară convocată de domnul Dragnea și vreau să vă arăt că am ajuns la Parlament într-o goană, pentru a nu întârzia la această sesiune extraordinară și uitați cum arată Camera Deputaților. Dragnea nici măcar nu a ajuns, sunt câțiva colegi de-ai mei, în rest nu e nimeni. Ca să fie foarte clar. Nici măcar cei din PSD. E o mizerie ce au făcut. La ora 16:30 au anunțat că vom avea sesiune extraordinară. Nu sunt nici măcar 50 de deputați și nu că n-ar fi vrut să vină, dar asta e bătaia de joc a lui Dragnea", și-a început Turcescu clipul de pe Facebook, filmat în direct.

Deputatul Robert Turcescu și-a prezentat scuzele în fața celor care-i urmăreau intervenția în direct pentru felul în care era îmbrăcat și pentru că era nebărbierit, căci vestea ședinței extraordinare l-a luat prin surprindere, la piață fiind.

"Încercăm să ne facem datoria de parlamentari, dar ceea ce face Dragnea este pur și simplu o mizerie. Să convoci o ședință extraordinară a Camerei Deputaților la ora 16:30 pentru 17:00... Cum să vină parlamentarii, chiar și din Prahova sau București într-o jumătate de oră? Am aflat de la radio, fiind în piață, și am venit în Parlament. În sală sunt 35 de oameni ", a tunat și fulgerat Turcescu.

"Ăștia sunt PSD-iștii și despre asta este vorba. Am crezut că dincolo de bătăliile politice vorbim despre o instituție serioasă a statului de drept, dar când la conducerea ei ajunge acest băiat din Teleorman care se comportă în Camera Deputaților de parcă ar conduce cireada de vaci de pe câmp și la ora 16:30 stabilește de la sine putere că o să convoace Camera Deputaților la ora 17:00, vă dați seama că numai despre seriozitate și cum zicea Grindean sau Grindeanu, cum îl cheamă, și normalitate nu putem vorbi. Asta e normalitate?", a continuat deputatul de Constanța, care consideră că mișcarea este "moftul, răzbunarea lui Dragnea pentru că s-a introdus o constestație la Curtea Constituțională în legătură cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare".

Mai multe