Român ucis de poliţie în Franţa

30 iulie 2014 9:08   Național
Ultima actualizare:

Un român a fost ucis marţi seară, în localitatea Montgeron, în departamentul francez Essone (sudul Parisului), de un poliţist care a tras asupra lui în cursul unui control al actelor de identitate încheiat cu un final nefericit, a informat o sursă apropiată de anchetă, citată de AFP.

Marţi seară în jurul orelor 19.00 (20.00, ora României), trei indivizi 'aflaţi sub influenţa alcoolului şi destul de enervaţi', potrivit sursei amintite, au provocat scandal pe străzile din Montgeron. Membri ai poliţiei municipale s-au deplasat la faţa locului, dar în faţa agresivităţii celor trei au chemat o echipă a poliţiei naţionale.

Confruntaţi cu violenţa de care dădeau dovadă cei trei, unul dintre poliţişti a făcut iniţial uz de flash-ball (armă neletală cu gloanţe din cauciuc). În aceste condiţii, doi dintre cei trei indivizi au răspuns somaţiilor şi 'au acceptat să fie percheziţionaţi, însă al treilea a refuzat'. Potrivit primelor elemente, el i-a ameninţat pe reprezentanţii forţelor de ordine şi, 'cu o sticlă spartă în mână', s-a îndreptat spre unul dintre poliţişti, a menţionat sursa citată.

În circumstanţe care rămân de lămurit, poliţistul a făcut uz de arma de foc din dotare şi a tras asupra acestui individ, un român în vârstă de 42 de ani rezident în Franţa care, în pofida intervenţiei echipei de prim-ajutor, a decedat pe loc.

Ceilalţi doi bărbaţi au fost reţinuţi şi plasaţi în arest temporar. Inspecţia generală a poliţiei naţionale (IGPN, 'poliţia poliţiei') a fost sesizată, scrie romaniatv.net.

Mai multe